De ce Nikon Df nu este un aparat de fotografiat cu adevarat profesional

Distribuie

Dacă vizitezi site-ul nikon.com la ora actuală (mai 2019), vei observa că modelul DF este al treilea model ca importanță în linia de aparate foto ale producătorului nipon, după vârful de gamă D5 și după modelul D4s (care nu se mai produce pentru piața din Statele Unite).

Pe locul patru se află D850, anunțat pe 25 iulie 2017 – la data respectivă compania Nikon sărbătorea 100 de ani de la înființare. La momentul anunțării a modelului Df (5 noiembrie 2013), modelul Df a fost poziționat pe locul 4, după D4, D3x și D3s, înpingând pe poziția a cincea modelul D800/D800E.

Nikon Df este clsificat pe site-ul nikon.ro ca fiind din gama Pro. În regulamentul pentru a deveni membru NPS (Nikon Professional Service) în România, Df este listat ca aparatură necesară. Deci, din mai multe puncte de vedere, Nikon, ca entitate, percepe modelul Df ca fiind unul prefesionist, destinat profesioniștilor. Întrebarea mea este de ce???!

După cum spuneam, Nikon a anunțat modelul Df pe 5 noiembrie 2013. În comunicatul de presă aferent se precizează că ”având un aspect inspirat de aparatele foto clasice cu film de 35 mm de la Nikon şi fiind echipat cu tehnologia celor mai recente modele profesionale, Df exprimă pasiunea pentru fotografiere atât prin formă, cât şi prin funcţionalitate” și ”acest aparat foto în stil retro aduce o notă unică de contrast în uniformitatea aparatelor foto digitale cu vizare prin obiectiv contemporane”. Bun. Cu alte cuvinte, Nikon Df este un aparat digital cu corp și controale de aparat foto clasic (ce aduce aminte de modelele FE și FM) și tehnologie de ultimă generație. Pe hârtie sună destul de bine. Pentru nostalgici, cel puțin. De ce mi se pare supraevaluat acest aparat foto din perspectiva Nikon? Păi, să începem. Voi compara acest model în principal cu D4, dar voi ține cont și de caracteristici de la alte modele de top de la Nikon.

Voi începe cu aspectele pozitive.

E produs în Japonia. Compania japoneză a decis să producă acest aparat în propria țară, ceea ce, trebuie să recunosc, îi conferă legitimitate titlului de cameră pro, Nikon rezervând producerea la fabrica din Sendai doar aparatelor foto vârf de gamă.

Senzorul de imagine este preluat de la vârful de gamă de la acel moment, Nikon D4, teoretic senzorul cu cea mai înaltă tehnologie. Are aceeași rezoluție ca și D4, respectiv 16,2 mega pixeli efectivi. Ca mod de fotografiere, poate înregistra în format RAW, pe 14 biți, și cu opțiunea necomprimat, alături de alte opțiuni RAW, dar și TIFF – funcție specifică aparatelor high-end, și JPEG. Deci încă o indicație că este un aparat premium. Are și același procesor de prelucrare a datelor ca in cazul modelului D4, repectiv EXPEED 3, si același interval ISO ca în cazul D4.

O caracteristică care mie mi se pare că ține de aparatele profesionale este lipsa blițului integrat. Nikon Df respectă această ”cerință”, deci încă un aspect de aparat premium. Poate pe mulți îi deranjează lipsa blițului.

Încă un plus, este ușor, cântărind doar 710 grame, fără baterie.

Vizorul folosește o pentaprismă, care este mai calitativă decât o pentaoglindă, având caracteristici superioare.

Acum aspectele negative (nu neapărat negative, doar că, din punctul meu de vedere nu se încadrează la clasa pro).

Construcția corpului aparatului. Având o masă de doar 710 grame, având doar rame din aliaj de magneziu, comparativ cu modelul prosumer D800, nu este la fel de rezistent sau de etanșat ca vârfurile de gamă, care au un corp de magneziu și sunt super etanșe împotriva intemperiilor, umezeală sau praf.

Aparatul dispune doar de un slot pentru carduri, nu două ca in cazul aparatelor profesionale.

În ceea ce privește cipul pentru măsurarea expunerii, Nikon se folosește de un senzor RGB cu 2016 pixeli, ca in cazul aparatelor foarte bune, dar în format DX, sau entry level-ul în format FX, D610, în timp ce in cazul altor aparate, D4, D800, senzorul are 91000 de pixeli.

Aparatul dispune de sistemul AF Multi-CAM 4800 cu 39 de puncte de focalizare, nu 51 ca in cazul modelelor profesionale. De exemplu, 39 de puncte de focalizare mai are D610, cum am spus anterior, entry-level-ul în format FX. Ca o adăugare, Nikon D7100, model dedicat entuziaștilor, are 51 de puncte de focalizare.

Un alt aspect negativ este obturatorul și viteza acestuia. Acesta are o viteză maxmă de 1/4000 dintr-o secundă, la fel ca modelele entry level și prosumer. Modele profesionale au o viteză dublă, de 1/8000 dintr-o secundă. Iar durata de funcționare este de doar 150.000 de declanșări, în timp ce D4 are 400.000 de declanșări, iar aparatele din generația D3 suportau 300.000 de declanșări. Se sincronizează cu blițul la 1/200 dintr-o secundă, nu la 1/250 ca in cazul modelelor de top.

Bateria En-El 14a suportă doar 1400 de declanșări, mult mai puțin decât modelele profesionale. În plus bateria este comună modelelor entry level în format DX, de exemplu Nikon D5100.

Și nu are video. Doar fotografiază. Notă – pentru mine, lipsa unei funcții video nu reprezintă un minus în sine, poate chiar un plus, deoarece senzorul și procesorul de imagine se axează doar pe calitatea fotografiilor; deci nu este un minus. Astea fiind spuse, pentru majoritatea oamenilor, lispa unei funcții video reprezintă un minus. Ultimul aparat foto profesional de la Nikon care nu dispunea de funcția de video a fost Nikon D3x, anunțat în decembrie 2008 și cel mai entry-level aparat foto de la Nikon, D3000, în a doua partea a anului 2009. Primul aparat foto de la Nikon care putea filma, D90, a fost lansat în august 2008. Problema e că până și Nikon D3100 poate filma.

Aparatul nu dispune de un grip pentru o baterie suplimentară. Până și D7000 are dedicat un grip pentru baterie.

Cam astea ar fi motivele pentru care nu consider Nikon Df ca fiind un aparat foto profesional, ci mai degrabă un model upper class pentru cei care vor să treacă de la formatul DX la cel FX.

Și da era să uit. A fost lansat împreună cu un obiectiv. Un model entry level al obiectivelor, AF-S NIKKOR 50mm f/1.8G.

De aceea consider că este un model care nu se încadrează în categoria pro, ci este adresat, în primul rând nostalgicilor, și entuziaștilor în domeniul fotografiei. Unei clase de fotografi upper intermediate, ca să spun așa.

A nu se înțelege că Df nu este o cameră performantă, sau specială. Specială clar este, adresându-se unei categorii de nișă. Este un aparat foto pe care mi-ar plăcea să îl am. Fără doar și poate. Dar, pentru că este unic, nu pentru performanțele fotografice, insă nu o consider o cameră profesională, dacă raportez la caracteristicile tehnice ale aparatelor fotografice de top de la Nikon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *