Grupul PM alege proiectul ELI Park 3 pentru noul hub de distribuție din zona București

Distribuie

București, 09.08.2022 – Grupul PM, producător şi distribuitor de produse tehnice şi accesorii pentru tâmplărie termoizolantă, își dezvolta activitatea pe piața românească cu un nou centru de distribuție în suprafață de 2.200 de mp la ELI Park 3.

Am atras în hub-ul dezvoltat de noi în zona Buftea-Chitila atât grupuri multinaționale, cât și companii  locale, transformând ELI Park Bucharest într-o veritabilă comunitate de business, cu peste 20 de chiriași. Ne bucură încrederea acordată de către Grupul PM prin alegerea proiectului nostru iar acest lucru reconfirmă că poziționarea noastră în piață este cea corectă și apreciată de către partenerii noștri”, explică Andrei Jerca, Managing Director, Element Industrial.

ELI Park 3 este un proiect logistic, parte din hubul ELI Park Bucharest North West, dezvoltat de Element Industrial în zona Buftea-Chitila. Prima fază, în suprafață de 18.500 mp a fost livrată în această primăvară, fiind închiriată integral. Faza a doua, respectiv 30.000 mp, cu un grad de ocupare de peste 75%, are ca termen de finalizare trimestrul al patrulea al anului în curs. Tot în zonă, Element Industrial a livrat ELI Park 1, totalizând 50.000 mp.

ELI PARKS (1)

„Activitatea de producție a grupului se derulează în Turcia, cu centre de distribuție în Italia, Ungaria, Bulgaria și Grecia. Pe piața românească după centrul de distribuție de la Cluj-Napoca, am decis să deschidem unul și la București, în cadrul proiectului ELI Park 3, pentru a deservi cererea în creștere pentru produsele noastre. În alegerea noastră au contact atât locația și calitatea clădirii cât și, extrem de importantă, disponibilitatea forței de muncă”, spune Alexandru Vaida, director comercial în cadrul grupului.

DESPRE ELEMENT INDUSTRIAL: Compania este unul dintre cei mai dinamici dezvoltatori de spatii logistice si industriale, avand in administrare sau executie o serie de proiecte sub brandul ELI Parks Totodată, dezvoltatorul oferă un pachet integrat de servicii de built to suit pentru facilități de producție și depozitare, începând de la identificarea terenurilor pretabile unor astfel de dezvoltări, autorizare, proiectare și livrare conform cerințelor specifice pentru fiecare proiect. Element Industrial este un joint venture între Element Group, fondat de Ionuț Dumitrescu, și D Craig Real Estate, divizia imobiliară a fondului de investiții D Craig Holding, controlat de Sacha Dragic. CEO-ul D Craig Real Estate este Anca Damour.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *