Xiaomi lansează noi produse AIoT pe piața din România

Distribuie

Xiaomi Smart Band 7 Pro, Redmi Buds 4 Pro și Redmi Buds 4 sunt disponibile în oferta partenerilor oficiali   

București, ROMÂNIA, 21 octombrie 2022 – Xiaomi vine cu noi produse AIoT în oferta partenerilor oficiali din România. Xiaomi Smart Band 7 Pro, Redmi Buds 4 Pro și Redmi Buds 4 sunt disponibile de astăzi online, pe Mi-Home.ro și MiStore-Romania.ro, dar și în Xiaomi Store Sun Plaza București.

Prețuri și disponibilitate în România

Xiaomi Smart Band 7 Pro este disponibil în variantele de culoare Black și Ivory, la prețul recomandat de vânzare de 499.99 lei.

Redmi Buds 4 Pro, în variantele de culoare Midnight Black și Moon White, cu un preț recomandat de vânzare de 499.99 lei.

Redmi Buds 4, în variantele de culoare White și Blue, cu un preț recomandat de vânzare de 299.99 lei.  

Logo - Xiaomi

Un plus de stil: Xiaomi Smart Band 7 Pro

Echipat cu un ecran AMOLED rectangular de 1.64” și cu rezoluție înaltă, Xiaomi Smart Band 7 Pro îmbunătățește experiențele utilizatorilor. Zona vizuală este mai mare, ecranul are funcție de auto-reglare a luminozității, iar detaliile estetice sunt atent lucrate.

Xiaomi Smart Band 7 Pro monitorizează atât somnul, cât și antrenamentele, prin cele peste 110 moduri sportive. Marea noutate adusă de acestă brățară inteligentă este sistemul integrat GNSS, care asigură mai multă acuratețe în detectarea traseelor parcurse. Dispozitivul este rezistent la apă până la 5 ATM1, iar bateria sa asigură funcționarea neîntreruptă până la 12 zile. De asemenea, permite primirea de apeluri și mesaje, oricând și oriunde.

La nivel de design, Xiaomi Smart Band 7 Pro se remarcă prin cele peste 150 de watch face-uri disponibile în aplicație, două culori ale carcasei și multiple variante de curele2. Este un gadget “must-have”, care se poate adapta la orice tip de ținută.

Sunetul perfect: Redmi Buds 4 Pro și Redmi Buds 4

Redmi Buds 4 Pro și Redmi Buds 4 duc și mai departe experiențele imersive de ascultare. Redmi Buds 4 Pro au certificare Hi-Res Audio Wireless și suport pentru codecul audio LDAC, ceea ce asigură viteze de transmitere de până la 990 kbs, precum și o rezoluție audio de 96 khz/24 bit sau mai mare.

Redmi Buds 4 Pro sunt dotate cu un nou sistem de drivere dinamice duale, ce asigură o claritate a sunetelor înalte și un bas bogat, într-o gamă variată de genuri muzicale. Algoritmul proprietar Xiaomi, HRTF, redă cu exactitate sunetele. Redmi Buds 4 Pro au funcție de anulare adaptivă a zgomotelor (ANC), pe trei niveluri (Light, Balanced și Deep), prin intermediul căreia sunetele exterioare sunt anulate cu până la 43 Db3. De asemenea, tehnologia de anulare a zgomotului provocat de vânt a fost îmbunătățită. Și cele 3 microfoane au capabilități avansate de filtrare a zgomotelor externe, pentru a asigura o calitate înaltă a convorbirilor. Redmi Buds 4 Pro au Bluetooth 5.3 și se pot conecta în același timp la două dispozitive. La o singură încărcare, căștile pot fi folosite până la 9 ore și 36 de ore cu ajutorul cutiei. Design-ul este ergonomic, cu margini curbate și o greutate de aproximativ 5 grame, pentru a reduce presiunea din canalul auditiv.

Redmi Buds 4 vin cu 3 niveluri de ANC hibrid, pentru a reduce zgomotul exterior până la 35 Db3, dar și cu un algoritm inteligent care oferă o calitate excelentă în timpul convorbirilor. Claritatea sunetelor este asigurată de un driver dinamic de 10 mm și o diafragmă ultra-subțire de 0.006 mm. Redmi Buds 4 sunt calibrate și au algoritmi dezvoltați în Xiaomi Acoustic Lab. De asemenea, au rezistență la apă și praf IP54, Bluetooth 5.2 și pot fi folosite până la 6 ore sau 30 de ore cu ajutorul cutiei, la o singură încărcare.

Imaginile produselor: Xiaomi Smart Band 7 ProRedmi Buds 4 Pro, Redmi Buds 4

1 Ratingul de rezistență la apă 5 ATM este bazat pe standardul ISO 22810:2010

Disponibilitatea poate varia în funcție de piață.

3 Testele de anulare a zgomotelor au fost efectuate de producător. Rezultatele reale pot varia în funcție de condițiile de utilizare.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Cota de piață a companiei în ceea ce privește livrările de smartphone-uri s-a clasat pe locul 3 la nivel global în al doilea trimestru din 2022. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 526,9 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 iunie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2022, compania a fost listată pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, urcând pe poziția 266, cu 72 de locuri mai sus față de 2021.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *