Zâmbete de 10! 10 elevi care iau nota 10 la o probă scrisă la BAC vor primi vouchere pentru servicii stomatologice de la Dr. Alexandra Mircea

Distribuie

Notele de 10 aduc zâmbete de 10! Dr. Alexandra Mircea, cea mai urmărită dentistă pe Social Media, cu o comunitate de peste 1 milion de followers pe TikTok, Youtube, Instagram și Facebook, premiază primii 10 elevi care iau cel puțin o notă de 10 la probele scrise de la bacalaureat și se înscriu, după afișarea notelor, pentru a primi câte un voucher în valoare de 1.000 de lei. Elevii îl vor putea folosi pentru orice serviciu în clinica fondată de dr. Mircea, inclusiv consultații, igienizări dentare profesionale, obturații și, în funcție de necesități, chiar și intervenții mai complexe precum montarea unui aparat dentar.

Fiind conștientă de importanța unei igiene orale adecvate pentru sănătatea generală, Dr. Alexandra Mircea dorește să inspire și să susțină tinerii în eforturile lor de a obține rezultate academice remarcabile. Ea crede că premiind performanța școlară prin servicii stomatologice gratuite, elevii vor fi încurajați să-și mențină un nivel înalt de învățare și vor dezvolta obiceiuri sănătoase de igienă orală. De altfel, dr. Mircea este recunoscută pentru demersurile sale pentru educație despre igiena și sănătatea dentară prin videoclipuri pe Social Media care au devenit virale și extrem de populare, mai ales în rândul persoanelor cu vârste între 15 și 25 de ani.

„Cred cu tărie că educația ne face mai buni și mai puternici. Îi felicit pe toți adolescenții care s-au străduit în anii de școală să își dezvolte cultura generală și abilitățile, să acumuleze informații și să își aleagă drumul profesional care îi motivează. Sper ca unii dintre ei să aleagă medicina și poate chiar să devină medici dentiști care să lucreze în România, unde avem nevoie de servicii cât mai bune”, a spus dr. Alexandra Mircea.

Elevii care doresc să beneficieze de această ofertă specială sunt invitați să viziteze  pagina www.dentalist.ro/10zambete, iar primele 10 persoanele eligibile vor fi contactate de personalul administrativ al clinicii dentare. Tot pe pagina dedicată se găsesc mai multe informații despre eligibilitate și condițiile de înscriere. Campania „Zâmbete de 10” are scopul de a promova sănătatea orală și de a încuraja elevii să obțină rezultate academice excelente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *