Gartner identifică cinci tehnologii care vor transforma viitorul digital al companiilor

Distribuie

Analiștii au discutat despre tendințele tehnologice din mediul enterprise în cadrul Gartner IT Symposium/Xpo 2023 desfășurat la Gold Coast în perioada 11-13 septembrie

Gartner a evidențiat cinci tehnologii care vor transforma viitorul digital al organizațiilor. Acestea includ oameni digitali, comunicații prin satelit, dispozitivele IoT ambientale de dimensiuni minuscule, securitatea computațională și roboți autonomi.

În cadrul discursului său de la Gartner IT Symposium/Xpo, Nick Jones, Distinguished VP Analyst la Gartner a declarat: „Toate aceste cinci tehnologii au potențial de transformare și ar trebui analizate acum datorită sferei lor extinse de aplicare și capacității de a permite dezvoltarea de noi modele de afaceri sau de noi capabilități semnificative. Totuși, definiția fiecărei tehnologii disruptive este diferită, așa că evaluați-le din perspectiva unică a organizației dumneavoastră și din cea a impactului lor potențial. Apoi luați în considerare noile oportunități de afaceri oferite de fiecare tehnologie în parte, precum și de utilizarea combinată a acestora.” (Vezi Figura 1)

Figura 1: Cinci tehnologii care vă vor transforma viitorul digital

Sursa: Gartner (septembrie 2023)

  1. Comunicații prin satelit

Interesul tot mai mare pentru comunicațiile prin sateliții plasați pe orbita joasă a pământului (low earth orbit – LEO) este determinat de democratizarea și comercializarea spațiului. Latența scăzută face din LEO o tehnologie importantă pentru companii pentru a revoluționa comunicațiile între oameni și lucruri.

Potrivit Gartner, LEO va oferi servicii de bandă largă cu acoperire globală și o latență suficient de scăzută pentru o gamă largă de sarcini de lucru. Va oferi conexiune directă prin satelit pentru dispozitive IoT mici pentru o acoperire globală accesibilă, fără a implica SIM-uri, furnizorii de telecomunicații și complicații de roaming, precum și servicii de voce și date de la un satelit la un smartphone 4G nemodificat pentru a extinde acoperirea semnalului în locațiile îndepărtate.

Industria rămâne în curs de dezvoltare, fiind așteptate o mulțime de evoluții, așa că luați în considerare o abordare prudentă pentru adoptarea LEO din timp, deoarece aceasta este o tehnologie emergentă pe o piață complexă”, a spus Jones.

  1. Dispozitive IoT ambientale de dimensiuni minuscule

Dispozitivele IoT ambientale de dimensiuni minuscule permit etichetarea, urmărirea și detectarea oricărui lucru fără complexitatea sau costul dispozitivelor alimentate cu baterie. Rezultatul este capacitatea de a obține în mod discret mai multe informații, despre mai multe lucruri, în mai multe moduri, la un cost mai mic decât în trecut.

Acest lucru va permite dezvoltarea de noi ecosisteme, de noi modele de afaceri bazate pe cunoașterea locației sau comportamentului obiectelor. De asemenea, se vor dezvolta produse mai inteligente cu comportamente noi, precum și un cost mult mai mic de urmărire și monitorizare. Dispozitivele IoT ambientale de dimensiuni minuscule vor extinde oportunitățile pentru o gamă largă de afaceri, dar Gartner recomandă ca înainte de adoptare să se facă evaluarea potențialelor probleme sociale și de reglementare.

  1. Securitatea computațională

Securitatea computațională devine extrem de importantă pe măsură ce lucrurile devin din ce în ce mai conectate și pe măsură ce ecosistemele accesează mai multe informații personale. Aceasta permite exploatarea datelor fără a compromite confidențialitatea.

Deși multe dintre principiile securității computaționale sunt deja stabilite, implementarea este o provocare din motive de cost, abilități, performanță și disponibilitate. Pentru a ajuta la depășirea acestora, Gartner sugerează că tehnologii emergente, cum ar fi acceleratoare optice, vor fi importante pentru a permite implementarea.

  1. Oameni digitali

Oamenii digitali (digital humans) sunt reprezentări interactive, bazate pe inteligență artificială, care imită unele caracteristici, personalitatea, cunoștințele și mentalitatea unei persoane. Acești oameni digitali variază de la modele fizice (de exemplu, roboți umanoizi) la modele virtuale (de exemplu, vedete pop virtuale) sau conduse de oameni (de exemplu, mimând aspecte ale unui persoane) până la IA, unde nu trebuie să fie asemănătoare omului în toate aspectele (de exemplu, un geamăn digital sau chatbot).

Cu tot potențialul lor deosebit, oamenii digitali ridică multe provocări, inclusiv aplicații neetice, comportament inadecvat, crearea de prejudecăți și stereotipuri. De asemenea, pot apărea probleme legate de lipsa de reglementare, riscul de reacții sociale, atitudini culturale variate și altele. Gartner recomandă evaluarea potențialelor probleme sociale și de reglementare înainte de adoptare.

  1. Drone și roboți autonomi adaptivi

Sistemele autonome sunt sisteme fizice sau software autogestionabile, ce execută sarcini care manifestă autonomie, învățare și reprezentare (simțul propriului scop personal). Sistemele care învață și se adaptează autonom vor fi esențiale dacă tehnologiile precum roboții sunt scalate pentru a-și atinge întregul potențial.

Cu toate acestea, există o multitudine de provocări, deoarece poate să nu fie evident ce a învățat un robot sau un sistem de IA sau ce poate (sau nu) face. Gartner recomandă testarea acestora în medii complexe și în schimbare rapidă, unde adoptarea timpurie va oferi agilitate și beneficii de performanță. Gestionați riscul analizând consecințele de afaceri, juridice și etice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *