Sony extinde gama sa de microfoane tip lavalieră și lansează modelul „ECM-L1” cu jack de 3.5mm, cu alimentare plug-in

Distribuie

Bucurați-vă de sunet de înaltă calitate, fiabilitate și conectivitate extinsă, cu ajutorul tehnologiei audio profesionale de la Sony

Sony anunță noul microfon de tip lavalieră ECM-L1, cu jack de 3.5mm, un produs realizat ajutorul tehnologiei audio profesionale de la Sony. Acest nou microfon a fost dezvoltat având la bază seria ECM-77, care a fost foarte apreciată o perioadă îndelungată de timp de către profesioniști, inclusiv de studiouri de radiodifuziune și companii de producție. Modelul ECM-L1 atinge performanțe de captare a sunetului de înaltă calitate, asigurând astfel captarea cu precizie a fiecărui cuvânt și a fiecărui sunet, precum și fiabilitate ridicată pentru perioade îndelungate de utilizare, toate acestea fiind posibile datorită tehnologiei audio profesionale de la Sony. În plus, suportă alimentare de tip plug-in și poate fi utilizat alături de o gamă largă de dispozitive echipate cu mufă de 3.5mm, ceea ce transformă noul microfon într-unul extrem de versatil. Datorită designului său, noul microfon poate fi plasat discret pe gulerul sau cămașa utilizatorului, pentru un aspect profesional în fața camerei, în timp ce sunetul este recepționat în mod clar, fiind ideal pentru interviuri, documentare, vlogging și live-uri.

În ultimii ani, odată cu creșterea numărului creatorilor de conținut video a existat o cerere constantă pentru îmbunătățirea calității sunetului. Astfel, prin extinderea gamei sale de microfoane, Sony continuă să sprijine creatorii de conținut în ceea ce privește înregistrarea audio de înaltă calitate într-o varietate largă de situații și contexte.

Performanță de înaltă calitate în ceea ce privește captarea sunetului, cu ajutorul tehnologiei audio profesionale de la Sony

Modelul ECM-L1 a fost realizat având la bază seria ECM-77, care a fost utilizată pentru o perioadă îndelungată de timp de către stațiile de radiodifuziune și alte organizații. Placa fixă de electrozi a capsulei microfonului este realizată din ceramică rigidă, în timp ce proprietățile sale superioare de vibrație oferă o calitate excelentă a sunetului, cu o rezoluție ridicată. În plus, capsula microfonului este acoperită cu un strat exterior din alamă prelucrată ce suprimă rezonanța externă inutilă, făcând astfel posibilă captarea unui sunet cât mai clar. De asemenea, cablul OFC (oxygen-free copper) reduce pierderea transmisiei audio și nu compromite calitatea sunetului.

Fiabilitate ridicată ce permite prioritizarea înregistrării audio

O carcasă rezistentă realizată din alamă protejează microfonul, astfel încât acesta să reziste la uzură, chiar și în condiții dificile de utilizare. În plus, cablul cu diametrul de 2.2mm este rezistent la rupere, iar la punctul de conectare cu dispozitivul este utilizat un inel de blocare ce ajută la prevenirea slăbirii accidentale a conectorului.

Microfonul include două accesorii diferite de tip paravânt ce ajută la reducerea zgomotului produs de vânt și pocnituri: unul din metal, celălalt din blană sintetică. Pentru o estetică și mai discretă, utilizatorii pot opta pentru varianta metalică sau, în funcție de scenariul de utilizare, este disponibilă reducerea suplimentară a zgomotului produs de vânt prin opțiunea de blană sintetică.

Suport de alimentare tip plug-in pentru un plus de conectivitate

Microfonul de tip lavalieră ECM-L1 are alimentare de tip plug-in, ceea ce înseamnă că energia este furnizată de dispozitivul la care este conectat. Acesta poate fi conectati la o gamă largă de dispozitive echipate cu o mufă pentru microfon de 3.5mm, cum ar fi camere, smartphone-uri, microfoane wireless, reportofoane și computere, permițând înregistrarea audio de înaltă calitate pentru a se plia pe mai multe scenarii de utilizare.

Preț și disponibilitate

Noul microfon ECM-L1 va fi disponibil începând cu luna Octombrie 2024 la un preț de aproximativ 1500 lei la o varietate de dealeri autorizați Sony.Pentru informații detaliate despre microfon, vă rugăm accesați: https://www.sony.ro/electronics/camere-foto-cu-obiective-interschimbabile-microfoane/ecm-l1

Povești exclusive și conținut interesant realizat cu ECM-L1 și alte produse de imagistică de la Sony pot fi găsite pe www.alphauniverse.com, un site creat pentru a informa, educa și inspira creatorii de conținut.

###

Microfonul ECM-L1 are o mufă mini de 3,5 mm (jack). Compatibilitatea cu toate produsele nu este garantată. Poate fi necesar un adaptor de conversie disponibil în comerț. Vă rugăm să consultați specificațiile fiecărui producător pentru compatibilitate

Disponibil la conectarea la un dispozitiv care acceptă inelul de blocare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *