Utilizatorii Roblox își pun creativitatea la joacă în spațiul virtual ‘Space Tycoon’ de la Samsung

Distribuie

Spațiul din metaverse le oferă utilizatorilor posibilitatea de a experimenta și interacționa virtual cu produsele Samsung

 

București, România – 13 iulie 2022 – Începând de astăzi, utilizatorii din interiorul Roblox – o platformă globală de gaming cu servicii în metaverse – vor putea vizita spațiul Samsung Space Tycoon (,,Space Tycoon”), un loc de joacă virtual construit de Samsung Electronics special pentru aceștia. Space Tycoon le permite vizitatorilor să creeze și să joace jocuri, dar și să împărtășească diverse experiențe alături de o serie de personaje extraterestre folosind produsele Samsung. Din punct de vedere al designului și funcționalităților de care dispune, spațiul are la bază genul de joc ,,tycoon”, prin care utilizatorii sunt încurajați să simuleze dezvoltarea unei afaceri.

Acest serviciu se adresează Generației Z și reprezintă încă un mod nou ales de Samsung pentru a le oferi o experiență integrată în metaverse, unde se pot bucura de crearea propriilor lor produse Samsung și de interacțiunile cu alți utilizatori ai Space Tycoon.

Samsung Space Tycoon(2)

,,Space Tycoon este conceput pentru a fi un loc de joacă unde clienții pot explora diverse spații virtuale. Am vrut să le oferim reprezentanților Gen Z șansa de a testa produsele Samsung într-un mod inedit, în care nu au mai făcut-o până acum. Vom continua să oferim conținut care să genereze experiențe digitale mai semnificative și mai distractive pentru ei, dar și pentru generațiile viitoare”, a declarat Jinsoo Kim, Vicepreședinte Executiv al Corporate Design Center din cadrul Samsung Electronics.

Printre spațiile de explorare pe care le prezintă locul de joacă virtual se numără Stația Spațială Samsung, dar și un laborator de cercetare unde personajele extraterestre studiază cele mai noi produse Samsung. Space Tycoon constă în trei zone de joc specifice: zona minieră, pentru achiziționarea de resurse, magazinul pentru achiziționarea de articole de joc și laboratorul pentru fabricarea de produse.

Samsung Space Tycoon_YouMake

Folosind resursele excavate în zona minieră, utilizatorii pot proiecta apoi diverse produse Samsung – de la smartphone-uri Galaxy, până la diverse televizoare și electrocasnice – și pot achiziționa sau actualiza articole de joc. Utilizatorii au acum la dispoziție spațiul ideal pentru a-și pune creativitatea în practică folosindu-se de produse din viața reală pe care le pot transforma după propriile lor preferințe pentru a deveni gadget-uri în joc. De exemplu, smartphone-ul pliabil Galaxy Z Flip se poate transforma într-o geantă sau un scuter, aspiratorul Jet Bot poate fi folosit ca hoverboard, iar televizorul lifestyle The Sero poate deveni un elicopter de o singură persoană.

În prezent, peste 20 de produse Samsung sunt disponibile în magazinul din Space Tycoon. Culorile articolelor achiziționate se pot schimba aleatoriu, în funcție de nivelurile atinse, iar noile serii de produse vor fi actualizate periodic.

Samsung Space Tycoon(4)

Space Tycoon va fi lansat simultan în 14 limbi, inclusiv coreeană, engleză, chineză și spaniolă. În viitor, vor fi adăugate funcții suplimentare prin care utilizatorii vor putea interacționa între ei, împărtăși creațiile sau participa la petreceri virtuale exclusive. În plus, Samsung va organiza evenimente online dedicate prin intermediul site-ului său Samsung.com în cadrul campaniei #YouMake care se concentrează pe personalizarea și colectarea produselor Samsung.

Pentru mai multe informații, vă invităm să accesați design.samsung.com și smsng.co/YouMake_JUL_Space_YT.

Samsung Space Tycoon(3)

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *