Menținerea securității cibernetice a programelor software cu ajutorul suportului pe termen lung pentru firmware

Distribuie

Deși actualizarea firmware-ului camerelor de supraveghere joacă un rol esențial în menținerea la zi și în siguranță a sistemelor, unele organizații pot fi reticente în această privință deoarece se tem că actualizările ar putea afecta stabilitatea sistemului. Ignorarea sau amânarea actualizărilor de firmware poate fi însă contra-productivă, mai ales atunci când acestea aduc beneficii importante legate de securitatea cibernetică. Pentru a soluționa această problemă, Axis oferă o abordare alternativă pentru menținerea la zi a firmware-ului său (AXIS OS): suportul pe termen lung (LTS).

Toate echipamentele – indiferent dacă este vorba de un laptop, un telefon mobil sau o cameră de supraveghere – au nevoie de firmware pentru a putea funcționa și, din când în când, orice firmware trebuie să fie actualizat. Este unanim recunoscut faptul că lipsa de mentenanță a firmware-ului poate expune sistemele la vulnerabilități de securitate și erori de software. Cu toate acestea, unele firme aleg să nu își actualizeze firmware-ul sistemului, chiar și atunci când sunt disponibile remedii ale erorilor.

După cum a explicat Sebastian Hultqvist, Manager de produs global în cadrul companiei Axis: „În unele cazuri, actualizările periodice ale firmware-ului nu sunt efectuate din cauza temerilor legate de pierderea datelor, reducerea stabilității sistemului sau pierderea integrării cu anumite programe software terțe de importanță critică, care ar perturba fluxul de lucru al clientului.”

Ironia este că, dacă nu întrețin firmware-ul, firmele respective își expun rețeaua la riscuri mai grave, în special riscuri legate de securitate, care ar putea avea un efect cu mult mai nefavorabil asupra operațiunilor lor.

O abordare diferită a actualizărilor de firmware

În procedura standard de întreținere firmware, actualizările au loc periodic și includ îmbunătățiri ale funcționalității camerei, precum și remedieri ale erorilor și corecții ale oricăror vulnerabilități prezente. Desigur, nimeni nu poate forța o companie să își actualizeze firmware-ul, dar acest lucru este întotdeauna recomandat pentru a garanta funcționarea eficientă și în siguranță a camerelor.

Clienții care au achiziționat sistemul cu funcționalitățile specifice de care au nevoie nu doresc neapărat să adauge funcții și caracteristici noi, mai ales atunci când aceasta presupune un efort suplimentar pentru ca integrarea software a sistemelor să rămână compatibilă și după actualizare. De aceea, actualizarea de firmware este ignorată.

Pentru a soluționa această problemă, de cinci ani oferim un program de suport pe termen lung (LTS) pentru firmware. Programul LTS oferă remedii și corecții importante pentru erori și vulnerabilități, fără a afecta funcționarea camerelor. Efectiv, programul „îngheață” funcțiile software-ului camerelor și creează actualizări de firmware numai pentru a corecta erorile și vulnerabilitățile, produsele rămânând protejate și integrate cu programele software terțe. Deși un astfel de suport pe termen lung pentru anumite programe software este disponibil pe scară largă în domeniul IT, acesta nu este des întâlnit în sectorul de securitate.

Suportul LTS are un beneficiu dublu

Organizațiile care optează pentru suportul LTS beneficiază de două avantaje cheie: în primul rând, pot avea certitudinea că sistemul va rămâne securizat deoarece toate erorile și vulnerabilitățile sunt corectate și, în al doilea rând, integritatea sistemelor rămâne intactă, deoarece funcționarea camerelor nu este afectată.

„Pista activă” a actualizărilor firmware – care, pe lângă remediile pentru erori și corecțiile pentru vulnerabilități, conține și îmbunătățiri ale funcțiilor – rămâne valabilă. „Pistele” LTS de actualizare firmware sunt emise cu regularitate o dată la 24 de luni, odată cu lansarea unor piste active. Îmbunătățirile ulterioare ale pistei LTS se concentrează exclusiv pe îmbunătățirea stabilității și corectarea vulnerabilităților.

Clienții noștri pot trece la utilizarea de piste LTS noi atunci când acestea sunt disponibile, ceea ce le oferă posibilitatea de a achiziționa funcții noi, dacă doresc acest lucru. Ciclul de actualizare al clienților poate fi apoi aliniat la celelalte schimbări aduse sistemului, precum actualizările de software VMS sau înlocuirea periodică a echipamentelor hardware, care ar necesita în orice caz recalibrarea sistemului.

Hultqvist a mai adăugat: „Luarea de către o firmă a deciziei de a își actualiza sau nu firmware-ul are, desigur, propriile sale complexități specifice. Deși preocupările legate de continuitatea activității comerciale sunt valabile, suportul LTS demonstrează angajamentul nostru de a satisface nevoile clienților noștri.”

Pentru mai multe informații despre cum puteți alege și descărca cea mai recentă pistă activă și cele mai noi versiuni LTS, vizitați site-ul www.axis.com/support/firmware.

Despre Axis Communications

Axis ajută la construirea unei lumi mai inteligente și mai sigure prin crearea de soluții care îmbunătățesc securitatea și performanța afacerii. Ca producător de tehnologie de rețea și lider în industria de profil, Axis oferă soluții în domeniul supravegherii video, controlului de acces, interfoanelor și sistemelor audio. Aceste soluții sunt îmbunătățite prin adăugarea de aplicații inteligente de analiză și sunt susținute prin cursuri de instruire de înaltă calitate.

Compania Axis are în jur de 4000 de angajați dedicați în mai mult de 50 de țări și colaborează cu parteneri din domeniul tehnologiei și integrării de sistem din întreaga lume pentru a le furniza clienților soluții de cea mai bună calitate. Compania Axis a fost fondată în anul 1984 și își are sediul în orașul Lund din Suedia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *