RAZER WOLVERINE V2 PRO OFERĂ CONTROL ABSOLUT PENTRU CONSOLELE PS5™ ȘI PENTRU PC

Distribuie

Noul Razer Wolverine V2 Pro Controller este echipat cu tehnologia Razer™ HyperSpeed Wireless și o serie de caracteristici dezvoltate pentru a oferi cea mai bună performanță, cu latență redusă pe consolele PS5™și pe PC.

 

 

BUCUREȘTI, 10 noiembrie 2022 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a anunțat Wolverine V2 Pro, un wireless Pro Gaming Controller pentru consolele PS5™* și pentru PC. Încorporând printre altele și tehnologiile Razer™ HyperSpeed Wireless, Razer™ Mecha-Tactile Action Buttons, Razer™ HyperTrigger, Microswitch D-Pad cu opt direcții și șase butoane liber configurabile, noul Razer Wolverine V2 Pro oferă performanță și control absolute.

“Razer Wolverine V2 Pro aduce noi viteze și un nivel de control neîntâlnit până acum în gamingul competitiv,” a declarat Richard Hashim, Head of Mobile & Console Division în cadrul Razer. “Controllerul oferă toate caracteristicile de care are nevoie orice jucător pasionat, indiferent că vorbim despre consolă sau PC.”

Control total

Razer Wolverine V2 Pro a fost conceput să ofere niveluri optime de viteză și control. Următoarea generație a pro controllerului fără fir se bazează pe Razer™ Mecha-Tactile Action Buttons, care au o distanță de acționare de doar 0.65mm, cu 30% mai puțin față de un controller obișnuit cu sistem pe bază de membrană, pentru a oferi acționări mai prompte și o tactilitate îmbunătățită în cazul fiecărei apăsări.

Pentru un control articulat și precis în jocurile cu lupte, Microswitch D-Pad-ul cu opt direcții le permite jucătorilor să simtă și să audă fiecare apăsare a microswitch-urilor. Rezultatul este o acuratețe sporită, care ajută la executarea combourilor, garantând că fiecare acționare e intenționată.

Datorită tehnologiei Razer™ HyperTrigger, triggerele de pe Wolverine V2 Pro sunt soluțiile perfecte atât pentru entuziaștii simulatoarelor de curse, cât și pentru fanii FPS-urilor. Cu HyperTrigger, jucătorii pot alege fie să utilizeze întreaga cursă a triggerului, acest mod fiind perfect pentru a controla accelerația în jocurile cu mașini, fie pot alege să limiteze cursa triggerului pentru a executa clickuri extrem de rapide care oferă o senzație similară acționării unui click pe un mouse Razer.

Personalizare avansată

Cu șase butoane liber programabile și thumbstick-uri interschimbabile, noul Razer Wolverine V2 Pro oferă opțiuni avansate de personalizare, potrivite cu orice stil de joc. Jucătorii pot configura cele 4 triggere și 2 butoane bumper suplimentare după bunul plac și își pot ajusta controllerul după preferințele proprii, în pachet fiind incluse 2 thumbstick-uri suplimentare pentru o experiență diferită. Astfel, jucătorii pot alege între mai multă viteză sau mai multă precizie.

Lista opțiunilor de personalizare este completată de tehnologia Razer Chroma™ RGB, utilizatorii putând să aleagă dintre 16,8 milioane de culori și o serie de efecte prin aplicația Razer™ Controller, disponibilă pe iOS și pe Android.

Conectivitate completă

Pentru a face față exigențelor gamingului competitiv, noul Razer Wolverine V2 Pro folosește tehnologia Razer™ HyperSpeed Wireless. Oferind o conexiune wireless ultrarapidă de 2.4GHz prin dongle-ul USB Type A inclus în pachet, controllerul asigură o conexiune fără întreruperi și cu o latență deosebit de scăzută pe consolele PS5™ și pe PC.

* Razer Wolverine V2 Pro este dezvoltat ca parte a programului oficial de licențiere PlayStation™, și funcționalitățile pe PlayStation™5 sunt dependente de aprobarea de produs finală oferită de Sony Interactive Entertainment. Compatibilitatea cu PC nu este testată sau promovată de Sony Interactive Entertainment.

DESPRE RAZER WOLVERINE V2 PRO

  • Action Buttons de tip Razer™ Mecha-Tactile
  • D-Pad cu 8 direcții de tip Microswitch
  • 6 butoane multifuncționale reconfigurabile
  • Razer™ HyperTrigger
  • Ieșire audio analog de 3.5mm compatibilă cu consolele PS5™ și PC (Windows)
  • 2 thumbstick-uri suplimentare (lung concav, scurt convex)
  • Dongle Razer™ HyperSpeed Wireless 2.4GHz USB Type A
  • Cablu USB Type C / USB Type A de 3m
  • Dimensiuni aproximative: 105.75 mm / (L) x 167.5 mm (l) x 65.2 mm (Î)
  • Greutate aproximativă: 279 g

Sistem necesar

  • Consolă PS5™ sau PC (Windows)
  • Conexiune la Internet pentru aplicația Razer™ Controller pe iOS și Android

Conținutul pachetului

  • Pro gaming wireless controller Razer Wolverine V2 Pro
  • Dongle Razer™ HyperSpeed Wireless 2.4GHz USB Type A
  • Cablu de 3 m USB Type C / USB Type A
  • 2 thumbstick-uri suplimentare (lung concav, scurt convex)
  • Ghidul cu informații importante despre produs

 

Preț și disponibilitate

299,99 Euro

Disponibil acum la precomandă la GameStop US și EU, pe pagina Razer.com și în magazinele RazerStore.

Pentru mai multe detalii vizitați această pagină.

Pentru mai multe detalii despre inițiativa Razer  #WinItYourWay, vizitați acest link.

IMAGINI

LINK

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 175 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Razer oferă, de asemenea, servicii de plată pentru gameri, tineri, millennials și generația Z. Razer Gold este unul dintre cele mai mari servicii de plată pentru jocuri din lume, iar Razer Fintech oferă servicii fintech pe piețele emergente.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 19 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *