Meta Estate Trust beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului din partea BRK Financial Group

Distribuie

București, 31 Ianuarie 2023

Meta Estate Trust (MET), companie de tip holding care activează în sectorul imobiliar, listată la  Bursa de Valori București (BVB) beneficiază, din data de 26 ianuarie, de serviciile de Market Maker al Emitentului oferite de BRK Financial Group. Compania este listată pe piața AeRO, segmentul de acțiuni al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al BVB, din anul 2022. La data de 31 ianuarie 2023, capitalizarea companiei Meta Estate Trust era de 79,72 milioane lei.

„Încă de la listarea Meta Estate Trust pe piața AeRO a BVB, în urmă cu cca. 5 luni, preocuparea constantă a managementului companiei a fost să ne ținem angajamentele față de investitori și să ne dezvoltăm permanent. În această perioadă am realizat investiții cu potențial ridicat și am încheiat exit-uri cu randamente peste media pieței. Ne dorim ca, în continuare, să fim unul dintre cei mai atractivi emitenți pentru acționarii existenți, dar și pentru potențiali investitori. Prin urmare, în line cu strategia noastră de până acum, ne bucurăm să anunțăm parteneriatul cu BRK Financial Group pentru implementarea programului de Market Making. Suntem încrezători că acesta va sprijini lichiditatea companiei pe piața de capital și va aduce plus valoare pentru acționarii MET” a declarat Oriol Casellas Deig, CEO al Meta Estate Trust.

Acțiunea MET este a 14-a acțiune a unui emitent listat la Bursă pe Piața Reglementată pentru care echipa BRK Financial Group oferă servicii de Market Maker al Emitentului. Numărul total de instrumente financiare listate pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București care beneficiază de servicii de Market Maker al Emitentului ajunge astfel la 21. Parametrii specifici aplicabili activității de Market Maker al Emitentului efectuată de BRK Financial Group pentru acțiunile Meta Estate Trust sunt disponibili AICI.

„Ne bucurăm că am semnat un nou contract în cadrul programului Market Makerul Emitentului cu Meta Estate Trust și ne propunem ca rezultatele acestui parteneriat să fie cât mai vizibile într-un timp cât mai scurt, în sensul îmbunătățirii lichidității din toate unghiurile (volumul tranzacționat, numărul de tranzacții, adâncimea pieței și spread-ul de tranzacționare).  În acest fel subliniem angajamentul continuu al BRK Financial Group față de piața de capital și apreciem încrederea companiei în expertiza noastră”, a declarat Monica Ivan, Director General BRK Financial Group.

„Creșterea lichidității rămâne un obiectiv important și în acest an pentru Bursa de Valori București, iar parteneriatul dintre Meta Estate Trust și BRK Financial Group pentru servicii de Market Maker al Emitentului reprezintă un indicator care ne arată angajamentul emitenților în vederea creșterii performanței pe piața de capital din România. Mă bucură faptul că, la mai puțin de 6 luni de la listarea la bursă, Meta Estate Trust a ales să beneficieze de servicii de Market Maker al Emitentului pentru creșterea evaluării și poziționării în piață. Vedem o deschidere din ce în ce mai mare din partea emitenților pentru acest tip de serviciu și privim cu încredere la evoluția segmentului de Market Maker care sprijină dezvoltarea pe termen lung a pieței de capital locale”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

Market Makerul Emitentului este participantul la sistemul de tranzacționare al BVB care și-a asumat rolul de a susține lichiditatea unui instrument financiar. Mai multe informații cu privire la cadrul general aplicabil programului de MME sunt disponibile AICI.

Despre Meta Estate Trust

Meta Estate Trust, companie fondată de un grup de antreprenori români cu o vastă experiență în piața de capital și cea de real estate, și-a început activitatea în urmă cu puțin peste un an.  Modelul de business presupune investiții în segmentul imobiliar, cu un ciclu scurt de rotație a capitalurilor, cu focus pe segmentul rezidențial urban mare. Compania a derulat două plasamente private și o ofertă publică de vânzare de acțiuni, în urma cărora  capitalul social al companiei a ajuns la valoarea de 87 de milioane de lei. Începând cu data de 29 August 2022, Meta Estate Trust este prezentă pe piața AeRO a Bursei de Valori București, având simbolul bursier MET. Mai multe informații despre acțiunile Meta Estate Trust sunt disponibile aici. De la înființare și până în prezent, Meta Estate Trust a investit peste 21 milioane de euro în 24 de proiecte imobiliare.

Despre BRK Financial Group

BRK Financial Group a fost înființată ca societate pe acțiuni în data de 26 octombrie 1994, fiind una dintre cele mai mari companii de brokeraj din România. Cu o  experiență vastă pe piața de capital, este totodată prima și, până în prezent, singura societate de servicii de investiții financiare listata la Bursa de Valori București, categoria premium (simbol: BRK). Activitatea de bază a BRK Financial Group este structurată pe două direcții de afaceri, respectiv segmentul de intermediere și segmentul de tranzacționare. Pe segmentul de tranzacționare, societatea operează tranzacțiile pe contul propriu, operațiuni de market-making și operațiuni cu produse structurate, iar pe segmentul de intermediere, societatea operează tranzacțiile clienților, respectiv operațiunile corporate.

Despre Bursa de Valori București

Bursa de Valori București, instituție fundamentală a pieței de capital, este singurul operator de piețe de valori mobiliare din România. Bursa de Valori București, companie listată pe propria piață din anul 2010, face parte din Grupul BVB care cuprinde și Depozitarul Central, instituția responsabilă pentru operațiunile de registru și decontare în România, iar în octombrie 2019 a luat ființă contrapartea centrală, CCP.RO, instituție care va prelua funcția de compensare a tranzacțiilor cu valori mobiliare în România și care va contribui la relansarea pieței de produse derivate la bursa locală. Capitalizarea bursieră cumulativă a tuturor companiilor listate la Bursa de Valori București (locală și internațională) depășește 45 miliarde EUR (date la 30 ianuarie 2023). În anul 2022 indicele BET a ajuns la 20 de companii, pentru prima dată în istoria sa. De asemenea, la finalul anului 2022, România avea 13 companii listate incluse în indicii FTSE Russell dedicați piețelor emergente, șapte în indicii FTSE Global Micro Cap și șase în indicii FTSE Global All Cap. Pentru mai multe informații despre Bursa de Valori București, vă rugăm să consultați www.bvb.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *