Venirea anotimpului rece înseamnă responsabilitate mai mare pentru orice șofer. Cei care stau în spatele volanului trebuie să acorde atenție sporită modului în care își echipează mașina, în așa fel încât zăpada, poleiul și înghețul să nu le facă probleme.
Una dintre principalele responsabilități este aceea de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă.
Legea spune că anvelopele de iarnă trebuie să fie pe roți ori de câte ori carosabilul este acoperit de polei sau de zăpadă. Producătorii spun că acestea sunt necesare atunci când temperatura maximă scade sub 7 grade Celsius, deoarece temperatura scăzută schimbă proprietățile anvelopelor de vară, făcându-le foarte periculoase.
Ceea ce este cert este că anotimpul rece trebuie să te găsească cu cauciucuri destinate iernii. Provocarea cu adevărat mare este sa descoperi care sunt cele mai bune cauciucuri de iarnă.
Care sunt, așadar, cele mai bune anvelope de iarnă?
Deși sunt foarte mulți oameni care recomandă anvelopele all season, insistând pe faptul că acestea fac față fără probleme atât anotimpului rece, cât și anotimpului cald, este mult mai recomandat să se aleagă cauciucuri destinate exclusiv iernii. Cele all season sunt pentru zone de pe glob cu temperaturi mai blânde, neputând face față cu brio la -10 sau -15 grade Celsius.
Da! Este un stres în plus schimbarea anvelopelor o dată la 6 luni, însă în același timp este un stres în minus în ceea ce privește siguranța.
Criteriile care trebuie să decidă achiziția cauciucurilor de iarnă sunt următoarele:
- Dimensiunile. De regulă, dimensiunile sunt menționate în cartea tehnică a autovehiculului, însă există mai multe variante pentru care poți opta. Deși roțile mai mici sunt mai puțin estetice, este bine să se aleagă în detrimentul celor mari. De cele mai multe ori, roțile foarte mari scad din capabilitățile anvelopei și cresc consumul de carburant.
- Indicele de sarcină. Dacă autovehiculul este de dimensiuni reduse, indicele de sarcină poate să fie cuprins între valorile 80 și 90. Dacă dimensiunile mașinii sunt mai mari, este bine să depășească 90.
- Clasa de eficiență la frânare. Este unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont. Practic, această valoare decide distanța maximă de frânare în situații de urgență. Anvelopele foarte bune fac parte din clasa de eficiență la frânare A, în timp ce anvelopele de o calitate îndoielnică au o clasă de eficiență F. În momentul în care se calculează această valoare se ține cont de aderența pe carosabil umed sau înghețat. Cauciucurile de iarnă cu clasă de eficiență la frânare A sunt destul de rare, însă B sau C pot fi variante cel puțin decente.
- Eficiența la consum. Evident, contează foarte mult și cantitatea de combustibil pe care automobilul o consumă. La fel ca și în cazul eficienței la frânare, eficiența consumului este notată cu litere de la A la F. Cauciucurile din clasa A asigură un consum de 3 litri la 100 de km pentru mașinile de dimensiuni reduse, în timp ce cauciucurile din clasa F pot genera un consum de până la 8 litri.
De asemenea, contează și zgomotul pe care îl produce mașina în habitaclu, în așa fel încât să nu genereze o stare de disconfort și evident, contează prețul. Costurile pot să varieze extrem de mult, de la câteva sute de lei pentru o anvelopă până la câteva mii.
Înainte de a lua o decizie este bine să cauți cât mai multe detalii despre producătorii pe care i-ai găsit și să te orientezi în funcție de părerile altor utilizatori. În felul acesta vei putea să achiziționezi niște anvelope de iarnă pe care să le folosești fără probleme câțiva ani buni.