La Pescaderia By Alioli lansează serviciul Pescaderia 90 de minute. Peștele și fructele de mare proaspete ajung la clienți în mai puțin de două ore

Distribuie

La Pescaderia by Alioli, una dintre cele mai importante pescării cu livrare rapidă în București și Ilfov, a lansat serviciul de livrare rapidă Pescaderia 90 de minute. Astfel, peste 30 de specii de pește și fructe de mare proaspete, aduse direct din porturile din Spania, Croația, Franța, Maroc și Constanța ajung la clienți în maximum 90 de minute de la plasarea comenzii. Produsele sunt vidate și transportate  în cutii izotermice biodegradabile, iar peștele crud și proaspăt este curățat, porționat și livrat în funcție de preferințele clientului (cu piele, fără piele, eviscerat, fluture pentru cuptor, etc.). Clienții care îl doresc gătit după rețetele deosebite marca Pescaderia by Alioli, au posibilitatea de a-l ridica în regim Take Away sau de a-l consuma pe terasa din locația situată în Pipera Plaza Șoseaua Nordului nr. 14, Voluntari.

Pescaderia90deMinute_3

“La începutul lui 2020 am fost nevoiți să ne reinventăm din cauza pandemiei. Am închis restaurantul și ne-am concentrat toată atenția asupra pescăriei online, pe care am adaptat-o după modelul de succes din Spania. Clientul nu mai este nevoit să se deplaseze la pescărie și să stea la coadă pentru a-și alege peștele proaspăt, ci intră direct la noi pe site, unde beneficiază de garanția calității și de livrare rapidă. Ne-a ajutat foarte mult și capitalul de încredere dobândit în perioada în care aveam food-truck-uri și restaurantul La Finca by Alioli. Am început să livrăm pește crud și gătit iar în scurt timp, nu mai făceam față comenzilor. Investiția în online și flota de mașini a fost de aproximativ 60.000 de euro. Mult mai importante au fost însă experiența noastră, percepția oamenilor despre noi, dar și recomandările din partea clienților fideli.

Pescaderia90deMinute_1

Acum, la aproape 2 ani distanță, serviciul Pescaderia 90 de minute este foarte bine pus la punct, acoperim toate sectoarele din București și localitățile din împrejurimi, iar livrările de pește proaspăt se face în maximum 90 de minute de la momentul confirmării acestora. În mai puțin de două ore, produsele sunt pe masa clientului, iar acesta se poate apuca de gătit”, spune Sorin Barbu, fondator La Pescaderia by Alioli.

Oferta La Pescaderia by Aliloli este extrem de variată. Bibanul, barbunul, somonul sălbatic, hamsiile și calcanul sunt peștii preferați ai bucureștenilor, în timp ce la capitolul fructe de mare, stridiile, creveții, midiile și caracatița se numără printre cele mai populare produse. Valoarea medie a comenzii este de 120 de lei, dar în rândul clienților La Pescaderia by Alioli există și preferințe extravagante.

“Spre exemplu, i-am livrat unui client foarte special din Pipera tartar de Carabinero (cei mai scumpi creveți din lume, care costă 150 de euro kilogramul), cu pește San Pedro (care ajunge la 80 de euro kilogramul). De asemenea tot in Pipera, cel mai mare și scump pește livrat de noi a fost un Dentex de 11 kilograme care a costat peste 700 de euro.

Sorin Barbu_fondator La Pescaderia by Alioli

Acestea sunt însă cazurile speciale. Oricine își poate permite să comande de pe site-ul Pescaderia. Clienții noștri au, în general, venituri medii. Sunt oameni obișnuiți, fie că vorbim despre mame care încep diversificarea pentru copiii lor, familii sau cupluri tinere. Ceea ce îi unește este dorința de a se bucura de pește și fructe de mare proaspete și de calitate”, adaugă Sorin Barbu.

Serviciul Pescaderia 90 de minute este disponibil și pe tazz by eMAG, în categoria „Market”, cu livrare din 5 locații: Băneasa, Pipera, Piața Gemeni, Cobălcescu și Piața Vitan.

Pescaderia90deMinute_2

„Ne face plăcere să ne alăturam efortului La Pescaderia By  Alioli de a livra la domiciliu pește proaspăt și de cea mai bună calitate. Prin tazz, ne-am propus să oferim mereu experiențe noi și de calitate clienților, iar Pescaderia 90 de minute vine perfect în completarea ofertelor dedicate persoanelor care vor să mănânce bine, direct la ei acasă”, spune Răzvan Acsente, Growth & Strategy Director tazz by eMAG.

Pentru finalul de an, La Pescaderia by Alioli estimează o creștere a comenzilor cu 50%, iar cifra de afaceri estimată pentru 2021 este de 2 milioane de euro. Pentru a face față cererii, în luna noiembrie, o nouă pescărie se va deschide în Corbeanca. Clienții se pot bucura de produsele proaspete și în locațiile din Mega Image de la Piața Gemeni, Vitan, Băneasa și Cobălcescu. De asemenea, în primăvara anului viitor, afacerea se va extinde la nivel național, cu puncte de vânzare în Cluj-Napoca, Iași și Constanța.

Despre La Pescaderia By Alioli

 

La Pescaderia by Alioli este o pescărie/restaurant cu livrare în București și Ilfov, care aduce pește proaspăt mediteranean și din Marea Neagră, cumpărat direct din portul Villajoiosa din Spania.

Din magazinul online pot fi comandate peste 30 de specii diferite de pește și fructe de mare proaspete, care pot fi cumpărate fie crude pentru preparare acasă, fie gătite după rețete deosebite de bucătari cu experiență. De la începutul anului 2020, La Pescaderia a lansat serviciul Pescaderia 90 de minute, care este în permanență îmbunătățit pentru a asigura livrarea de produse proaspete în mai puțin de două ore de la plasarea comenzii.

Produsele La Pescaderia by Alioli se regăsesc la sediul din Șoseaua București Nord nr. 14, dar și în locațiile amenajate în Mega Image Piața Gemeni, Mega Image Vitan, Mega Image Băneasa și Mega Image Cobălcescu.

Pentru mai multe informații La Pescaderia by Alioli, vizitează www.pescaderia.ro.

Urmărește  noutățile pe FacebookInstagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *