Nokian Tyres lansează o competiție de inovație prin sustenabilitate, pentru un viitor mai bun

Distribuie

Nokian Tyres lansează o nouă provocare în materie de inovație pentru a reclădi viitorul șofatului. FAST RACE, BIG CHANGE este o competiție care invită startup-uri, companii, studenți și cercetători să vină cu idei inovatoare pentru a dezvolta anvelope mai sustenabile. Finaliștii vor avea o oportunitate unică de a-și prezenta ideea la celebrul centru de testare a anvelopelor Nokian Tyres, White Hell din Laponia, în timpul unui tur pe pista de testare. Câștigătorul va avea șansa de a colabora cu echipa de experți în cercetare și dezvoltare de la Nokian Tyres, pentru a-și transforma ideea în realitate.

 Foto_1 (1)

Finaliștii pot schimba viitorul printr-un singur tur de pistă

În cursa împotriva schimbărilor climatice, Nokian Tyres accelerează procesul de inovație pentru crearea celor mai sustenabile anvelope de până acum. Iar competiția FAST RACE, BIG CHANGE își propune să găsească noi soluții pentru dezvoltarea anvelopelor sustenabile. Câștigătorul competiției va primi un premiu în valoare de 10.000 de euro și oportunitatea unui parteneriat de afaceri sau de dezvoltare cu Nokian Tyres.

Finala va avea loc pe 7 aprilie la Centrul de Testare White Hell al Nokian Tyres de la Ivalo, în Laponia finlandeză, la aproximativ 300 km deasupra Cercului Arctic. Finaliștii selecționați din rândul participanților vor trebui să convingă juriul, prezentându-și creația inovatoare în timpul unui tur de pistă cu un vehicul electric condus de către un șofer de testare Nokian Tyres.

Foto_2 (1)

Obiective ambițioase de atins până în 2030  

Nokian Tyres și-a stabilit obiective ambițioase în materie de sustenabilitate: 50% din toate materiile prime utilizate pentru anvelope vor fi reciclate sau regenerabile până la sfârșitul anului 2030, iar emisiile de CO2 din producție vor fi reduse cu 50%. În ianuarie 2022, Nokian Tyres a introdus anvelopa concept Nokian Tyres Green Step. Aceasta este o capodoperă a inovației sustenabile, având un design ambițios, realizat în proporție de 93% din materiale reciclate sau regenerabile. Astfel, compania se apropie și mai mult de obiectivul său, iar prin provocarea FAST RACE, BIG CHANGE va ajunge și mai aproape de linia de sosire.

Scopul companiei Nokian Tyres este de a-i sprijini pe șoferi să conducă mai inteligent. În fiecare zi sunt luate decizii privind siguranța, sustenabilitatea și predictibilitatea. Mai mult, sustenabilitatea joacă un rol din ce în ce mai important în așteptările pe care le au consumatorii de la anvelopele lor.
Înscrierile în competiție au început deja pe website-ul FAST RACE, BIG CHANGE.

Foto_3 (1)

Știați că:

  • Există aproximativ 1,4 miliarde de mașini în lume. Ce s-ar întâmpla dacă toate aceste mașini ar folosi anvelope sustenabile? Anvelopele pot contribui la o schimbare majoră în cursa rapidă împotriva schimbărilor climatice.
  • Anvelopele includ aproape 30 de componente diferite și peste 100 de materii prime. Acest lucru demonstrează faptul că există sute de oportunități pentru inovații ecologice.
  • Nokian Tyres caută în industriile din întreaga lume idei și soluții care pot fi aplicate în producția viitoarelor anvelope premium oferite șoferilor de pretutindeni. Soluția poate fi un material nou, regenerabil sau reciclat, o inovație cu impact asupra rezistenței la rulare sau la uzură a anvelopei, dar și o nouă aplicație de tehnologie digitală: întregul ciclu de viață al produsului fiind deschis inovației.
  • Finaliștii competiției FAST RACE, BIG CHANGE au ocazia de a vizita centrul nostru de testare din Laponia și de a-și prezenta ideea în fața unui juriu format din reprezentanți ai industriei și mediului academic.
  • Câștigătorul va avea șansa de a-și transforma ideea în realitate colaborând cu echipa de experți Nokian Tyres în cercetare și dezvoltare, și de a obține un premiu în bani în valoare de 10.000 de euro.

 

Descărcați fotografii: www.nokiantyres.com/challengePR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *