Sunt fanul mamei mele: eveniment de sănătate și distracție dedicat mamelor în cadrul Clubului de Tenis Daimon

Distribuie

București, 1 Martie 2022

Copiii sunt cheile viitorului”, spune Eric Hoffer, însă mamele sunt cele care deschid ușile. Prin susținerea mamelor, copiii pot să atingă performanțe incredibile. De Ziua Mamei, Clubul de Tenis Daimon organizează un eveniment dedicat mămicilor care știu cât este de importantă susținerea copiilor în sfera sportivă. De data aceasta mamele sunt cele care vor fi susținute de copii prin evenimentul dedicat lor: ”Sunt fanul mamei mele!”.

Evenimentul se va desfășura duminică, pe 6 Martie, începând cu ora 10 dimineața la Daimon Club Academy din Parcul Tineretului. Mamele sunt așteptate cu surprize frumoase, gustoase și sănătoase. Evenimentul va avea o durată de 4 ore și va oferi ocazia mămicilor de a construi momente prețioase alături de copiii lor. Cu ajutorul antrenorilor din cadrul clubului, mămicile împreună cu proprii lor copii se vor implica într-o serie de jocuri și exerciții fizice distractive, astfel încât să interacționeze cât mai mult și să petreacă un timp de calitate împreună. După încălzire, mămicile vor forma echipe cu cei mici și vor participa la un minicampionat de tenis, joc de dublu, mamă/copil.

274656600_4561892133912713_8021153248251992404_n

Cătălin Dinescu, însoțitor de lot național juniori și antrenor al Federației Române de Tenis, va oferi un discurs despre beneficiile sportului în viața copilului, despre importanța susținerii mamei în activitățile extrașcolare ale copilului și despre rolul acesteia în performanța sportivă a copilului. Carl Pickhardt, psiholog specializat în psihologia copilului, spune că „inamicii încrederii în sine sunt descurajarea şi frica”, iar pentru a crește un copil puternic, încrezător în forțele proprii, un adult de mâine de succes, acesta are nevoie de susținere și de încurajare permanente, subliniind rolul important al mamei în realizările copilului.

Evenimentul ”Sunt fanul mamei mele!” dorește să valideze și să celebreze mamele tinerilor sportivi care susțin cu trup și suflet performanța acestora. Mamele, cu responsabilitate, iubire și implicare sunt cei mai înfocați fani ai copiilor și fără ele munca și antrenamentele copiilor nu s-ar transforma în realizări mărețe.

Sponsori: Alfredo SeafoodDr.PhytoBeyusCosmeticSezamo

Parteneri: ND Medhealth, Tenisshop.ro, Nutrivita

Despre Clubul de Tenis Daimon

Clubul de Tenis Daimon este unul cele mai moderne centre de tenis din Bucureşti, aflat chiar în mijlocul Capitalei, care oferă lecții de tenis atât pentru adulți cât și pentru copii cu antrenori ce au o vastă experienţă, terenuri cu zgură la standarde internaţionale, precum şi alte dotări de top. Tenisul pentru copii contribuie la crearea disciplinei, dezvoltarea armonioasă a corpului şi oferă mari satisfacţii pentru cei mici. Echipa Daimon dispune de antrenori specializaţi în lucrul cu cei mici, iar copiii pot învăţa secretele tenisului direct de la eroii lor. Centrul Daimon aduce periodic jucători activi sau foşti mari jucători români pentru o întâlnire de neuitat cu micii învăţăcei care tocmai deprind tainele tenisului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *