Allview prezintă rezultatele financiare auditate pentru anul 2021 și planurile de dezvoltare pentru anul 2022

Distribuie
  • Profitul net realizat din activitățile recurente (producție și comercializare de dispozitive electronice), a ajuns la 8,4 milioane de lei (aproximativ 1,7 milioane de euro), înregistrând o creștere cu peste 20% față de anul anterior.
  • Cifra de afaceri din activitatea recurentă a înregistrat o creștere cu aproximativ 17% pe parcursul anului 2021, față de veniturile obținute în 2020, ajungând la aproximativ 122 milioane de lei (peste 24 milioane de euro).
  • Pentru anul 2022, strategia companiei Visual Fan, denumită „By-Green”, vizează dezvoltarea sustenabilă a activității în noi industrii, precum intrarea pe piața serviciilor destinate nutriției și sănătății, dar și proiecte în zona energiei.

Brașov, 28 Aprilie 2022. Allview (Visual Fan SA, companie listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW) anunță rezultatele financiare auditate, înregistrate la finalul anul 2021. Într-un mediu global incert, acaparat de o situație macroeconomică la nivelul industriei IT mai puțin favorabilă (criza de semiconductoare, creșterea continuă a costurilor de transport, criza containerelor și criza energetică) și dominat de o permanentă stare de prudență, compania Visual Fan a reușit o creștere a cifrei de afaceri cu aproape 17% în 2021, față de anul anterior (de la 103 milioane lei la peste 121 milioane lei), și o majorare a profitului net cu peste 20%, faţă de 2020 (de la 7 milioane de lei la 8,4 milioane de lei).

La nivel de estimări ale bugetului consolidat previzionat pe anul 2022 (include bugetele societăților din grup în funcție de procentul deținut în fiecare dintre acestea: Intervision Trading, Headlight Solutions și Visual EV Distribution), compania Visual Fan mizează pe creșterea cifrei de afaceri cu aproximativ 13% față de valoarea înregistrată la finalul anului 2021 (137 milioane lei față de 121 milioane lei) și majorarea profitului net estimat cu aproximativ 15% față de valoarea realizată în 2021 (9,6 milioane lei față de 8,4 milioane lei).

Allview_rezultate financiare (1)

„Pentru Grupul Visual Fan, anul 2022 va fi plin cu provocări, dar va integra și un nou concept pentru dezvoltarea business-ului într-un mod sustenabil, prin strategia „By-Green” – primul proiect în această direcție este Allview ERA Health. Astfel, investițiile realizate în 2021 vor prinde contur și ne vor ajuta să extindem activitatea companiei la nivel național și european. Ne-am propus să rămânem concentrați pe nevoile clienţilor noştri și dezvoltarea portofoliului de produse din activitatea de bază, dar avem în plan și proiecte noi, care presupun inovare tehnologică, un plus de valoare pentru comunitate și societate”, a declarat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan SA (Allview).

Strategia „By-Green” reprezintă un întreg concept care privește activitatea de ansamblu a companiei și integrează multiple proiecte cu impact puternic asupra naturii și mediului înconjurător (reducerea risipei alimentare, încurajarea consumului de alimente locale, utilizarea energiei verzi, eliminarea consumului de combustibili fosili).

Aplicația Allview ERA Health, prelansată în prima parte a acestui an, stă la baza demersului de a intra pe piața serviciilor destinate nutriției și sănătății. Aceasta se diferențiază în piață prin capacitatea de educare a utilizatorilor în termeni personalizați și transformarea unui comportament alimentar obișnuit într-un stil de viață sănătos și responsabil, ceea ce conduce la creșterea calității vieții consumatorilor. Aplicația este foarte ușor de utilizat: doar după simpla cântărire cu cântarul corporal Allview ERA Scale, clienții pot obține propriul asistent personal de nutriție, care oferă numeroase rețete personalizate în funcție de necesarul de vitamine și minerale, pe lângă macronutrienți. Toate aceste sugestii și recomandări au ca scop final îmbunătățirea stilului de viață, deprinderi alimentare sănătoase pe termen lung, prevenție în vederea reducerii diverselor afecțiuni cronice, precum și eliminarea risipei alimentare. În plus, aplicația se poate utiliza și prin introducerea manuală a datelor compoziției corporale, însă pentru o acuratețe mai mare se recomandă utilizarea cântarului corporal Allview ERA Scale. Anul acesta, brandul Allview plănuiește să lanseze noi proiecte integrate în strategia „By-Green”.

Un alt proiect de anvergură care face parte din strategia „By-Green” are ca obiectiv pătrunderea în sfera energiei din surse regenerabile, cu impact puternic în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, scăderea dependenței de combustibilii fosili, care contribuie la reducerea costurilor utilizatorilor, independenței din punct de vedere energetic și protejarea mediului înconjurător.

Și pentru cea mai nouă companie intrată în familia Visual Fan – Visual EV Distribution SRL există un plan de dezvoltare pentru anul 2022, iar acesta presupune lansarea a 4 showroom-uri în țară.

În ceea ce privește previziunile anului 2022, „rămânem optimişti şi încrezători în redresarea economică din acest an, mai ales că urmează să marcăm 20 de ani de activitate, în care am dat dovadă de nenumărate ori de reziliență și adaptabilitate. Cu toate acestea, suntem rezervați la nivel de cifre, deoarece presiunile inflaționiste accelerate din 2021 au fost susținute de creșterea prețurilor la gaze, energie și combustibil, precum și de devalorizarea monedei naționale, care au generat o serie de efecte secundare și, implicit, scăderea puterii de cumpărare a populației”, a completat Lucian Peticilă – CEO Visual Fan SA (Allview).

Despre Allview

Allview (simbol bursier ALW) este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Este prezentă pe piețele IT&C din peste 10 țări. Allview investește constant în R&D (cercetare și dezvoltare) și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal. Pentru a rămâne conectați la noutățile Allview, puteți urmări paginile companiei de pe FacebookYouTube și Instagram.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *