Experiența Orange 5G disponibilă de astăzi în Arad

Distribuie

București, 11 august 2022. Orange România continuă extinderea rețelei 5G, dar și demersul prin care urmărește să ofere unui număr cât mai mare de clienți acces la cele mai bune servicii și tehnologii pe care rețeaua Orange le oferă.

Începând de astăzi, locuitorii, autoritățile publice și companiile din Arad se vor bucura de acces la cea mai bună experiență de conectivitate oferită prin intermiediul rețelei 5G. Aradul devine astfel al 19-lea oraș din țară în care rețeaua Orange 5G este disponibilă, alături de orașe precum Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.

Extinderea reţelei 5G vine în contextul creşterii tot mai mari a consumului de date mobile, dar şi a nevoii clienţilor pentru conectivitate neîntreruptă. În plus, clienții rezidențiali pot alege abonamentul 5G care li se potrivește, ce beneficiază de 20% discount exclusiv online până pe 17.08.2022. De exemplu, abonamentul Fun 12 cu 50GB internet, plus 50GB bonus și acces 5G este acum redus la 8.60 euro/lună, în timp ce abonamentul Smart Plus 15 cu internet 5G nelimitat este acum disponibil la 12 euro/lună.

unnamed

Oferte și beneficii 5G

Clienții Orange au la dispoziție cea mai extinsă gamă de telefoane 5G și obiecte conectate din rândul operatorilor telecom, prețuri atractive, precum și posibilitatea de a le achiziționa în 24 de rate, direct pe factură.

Oferta este completată de cele mai noi telefoane 5G, printre care și recent lansată serie Samsung Galaxy Z Fold4 5G și Z Flip4 5G ce beneficiază în perioada de precomenzi de reduceri de până la 800 euro cu abonamentul Smart Plus 25. Valoarea reducerii se calculează din prețul standard al telefoanelor. Detalii complete în pagina dedicată.

Noi oportunități de dezvoltare

Cu viteze maxime de descărcare de până la 1.2 Gbps şi viteze medii de 600 Mbps, rețeaua Orange 5G este capabilă să ofere utilizatorilor o experienţă similară celei oferite de internetul prin fibră optică, dar deschide și noi oportunități de dezvoltare în zona de inovație și cercetare.

Astfel, în primul trimestru din 2022, capacitățile 5G au fost testate cu succes, în premieră în laboratorul 5G Orange din România, unde a fost realizată prima sesiune de date ce folosește nativ doar infrastructura 5G, respectiv rețeaua de tip StandAlone (5G SA), ceea ce permite uRLLC (Ultra-Reliable Low Latency Communications), oferind latență de sub 5ms și capacitate mare de transfer a datelor în partiții dedicate ale rețelei 5G. Noile performanțe în arhitectura de rețea 5G SA reprezintă baza dezvoltării celor mai noi și inovatoare tehnologii de comunicații și un pas important pentru evoluția următoarelor generații de rețele.

Oferta Orange cuprinde și soluții Wi-Fi 5G la punct fix pentru administrații publice ori companii, de care pot acum beneficia și clienții din Arad. Abonamentul Office Net 5G asigură internet fix, iar cu ajutorul router-ului prevăzut cu Wi-Fi 6, inclus gratuit în pachetul pe 24 de luni, pot fi conectate wireless mai multe dispozitive smart.

Mai multe detalii despre beneficiile și performanțele tehnologiei 5G sunt disponibile aici:  https://www.orange.ro/tehnologii/5g/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *