Librex împlinește 12 ani pe piața locală și urmărește o creștere de 20% a business-ului până la finalul anului

Distribuie

București, 23 august 2022

Librex, unul dintre principalii jucători de pe piața locală de carte, aniversează în luna august 12 ani de la înființare. Având în vedere contextul economic sensibil, compania a realizat și urmează să bugeteze investiții în valoare de 120.000 euro, astfel încât să asigure business-ului o creștere estimată de 20% până la finalul anului.

Indicatori de business și investiții

Compania urmărește pentru anul în curs o creștere a business-ului de aproximativ 20 de procente comparativ cu anul 2021, pe care l-a încheiat cu volume de 1,5 milioane euro.

Pentru susținerea obiectivului, Librex a intensificat activitatea pe partea de editură, cărțile publicate în regie proprie reprezentând aproximativ 12% din vânzări. Până la finalul anului, Librex urmează să lanseze 50 de cărți în cadrul editurii, cu scopul de a crește ponderea acestora în business la 19%. Strategia răspunde, astfel, scumpirilor care nu au ocolit industria cărții.

Tot în acest sens, Librex urmează să își dezvolte oferta de cărți în format electronic, e-book și audiobook, vizând cu predilecție categoriile de beletristică și dezvoltare personală. De asemenea, website-ul librăriei va fi schimbat până la finalul anului cu o variantă optimizată în ceea ce privește design-ul, experiența de navigare și de cumpărare a utilizatorului în platformă.

Ionut Radu_2

Majorări au cunoscut și bugetele de marketing dedicate campaniilor promoționale, motiv pentru care, în 2022, valoarea coșului mediu de cumpărături a crescut cu 10%, la 117 lei.

„Din primul an de activitate, am încercat să facem business în linie cu trendurile din e-commerce, să învățăm din greșeli și să creștem. Situația din 2022 este cumva fără precedent, instabilitatea economică și scumpirile din toate industriile aducându-ne în ipostaza în care căutăm necontenit soluții pentru menținerea prețului final la cote cât mai accesibile. Anul acesta am intensificat eforturile de marketing, cu focus pe campaniile promoționale și de oferte, așa cum este cazul și în această săptămână aniversară, în care avem multiple campanii în desfășurare.”, Ionuț Radu, Librex.ro

LIBREX_2022 IULIE_15_12 ani_1200x675

Preferințele consumatorilor

2022 este primul an în care categoria de beletristică se află în scădere sensibilă, de 5%, în timp ce categoria de dezvoltare personală, spiritualitate și educație financiară a crescut cu 6%. Categoria cărților pentru copii și-a menținut ritmul de creștere din ultimii doi ani, de 5%.

Dintre cărțile publicate în regie proprie, cea mai bine vândută dintre acestea este „Povestea vieții mele”, o colecție specială de patru volume dedicată centenarului încoronării Reginei Maria, cu un tiraj de 10.000 de exemplare comercializate la doar două luni de la lansare.

Cele mai bine vândute zece cărți de la începutul anului au fost:

  1. Când corpul spune NU (Gabor Maté)
  2. Povestea vieții mele (Maria, Regina României)
  3. Dicționarul Ortografic Ortoepic Morfologic al Limbii Române
  4. Crima perfectă. Instrucțiuni pentru fete cuminți (Holly Jackson)
  5. Tată bogat, tată sărac (Robert Kiyosaki)
  6. Cele cinci limbaje ale iubirii (Gary Chapman)
  7. Atomic Habits (James Clear)
  8. Copilul de la Auschwitz (Lily Graham)
  9. Jocul vieții și cum să-l joci (Florence Scovel Shinn)
  10. Escala (TL Swan)

În ceea ce privește obiceiurile de achiziție, cele mai multe comenzi au venit din București, urmat de Cluj-Napoca, Iași, Prahova, Timiș și Brașov. De asemenea, comenzile plasate de pe terminale mobile și cumpărăturile efectuate prin plata cu cardul au crescut sensibil în acest an, cu 4%, respectiv 5%.

„Această evoluție a obiceiurilor de consum ne încurajează să privim cu optimism spre viitor. Cărțile pentru copii și adolescenți și-au menținut ritmul de creștere și în acest an, dându-ne speranța că se formează o nouă generație de cititori, care va aprecia și mai mult lectura. De asemenea, creșterea categoriei de dezvoltare personală, educație financiară și spiritualite ne arată că oamenii sunt mai interesați ca niciodată de bunăstarea și evoluția lor.”, Ionuț Radu, Librex.ro

Despre Librex.ro

Fondat în 2010 din pasiune pentru cărți și cititori, Librex.ro este cea mai dinamică librarie online, 100% românească, cu o creștere spectaculoasă a business-ului în ultimii ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *