Cea mai iubită destinație de vacanță a românilor, Turcia, reprezintă subiectul unei noi campanii de comunicare în România

Distribuie

București, 11 noiembrie 2022. Cu sute de plaje nesfârșite operate prin servicii premium, soare blând nouă luni pe an, diversitate culturală imposibil de egalat pe teritoriul unei singure tări, trasee de trekking cunoscute deja pasionaților de munte de pe toate continentele, ritualuri ale ospitalității care au ridicat constant standardele în domeniul turismului, Turcia a reintra în atenția opiniei publice din România în toamna acestui an, printr-o campanie dezvoltată de agenția Rogalski Damaschin PR. Cu peste 15 ani de activitate și expertiză în comunicare și multiple premii câștigate la festivaluri internaționale de profil inclusiv pentru proiecte de promovare a unor destinații turistice, agenția și-a asumat rolul de partener al Agenției de Promovare și Dezvoltare a Turismului din Turcia în România.

Să promovezi o astfel de destinație în România este un dream-job pentru o agenție de comunicare. Cu sinceritate și cu acest argument, dar și cu dovada celor 6 ștampile pe care le-am strâns doar în acest an călătorind în Turcia pentru a înțelege o parte puțin explorată a originilor culturale ale Europei am câștigat încrederea partenerilor noștri. Alături de ei am dezvoltat un plan ambițios de engagement care a propulsat deja România în topul surselor de turiști interesați de această țară,” a declarat Eliza Rogalski, Managing Partner Rogalski Damaschin Public Relations.

Cu 5.000 de kilometri de coastă și ruine antice, creștine și bizantine, Turcia se afla în top 10 cele mai căutate destinații de vacanță din lume, chiar înainte de izbucnirea pandemiei de coronavirus. În 2019, țara a atras un număr record de turiști, potrivit Financial Times, respectiv 45 de milioane de turiști, care au cheltuit peste 30 de miliarde de dolari. Însă, pandemia a dus la scăderi dramatice un an mai târziu, respectiv un total de aproximativ 13 milioane de vizitatori.  În tot acest context, Ministerul Turismului de la Ankara, alături de Agenția de Promovare și Dezvoltare a Turismului din Turcia (TGA) au avut sarcina de a revitaliza sectorul turistic, responsabil pentru 13 procente din PIB și de a promova, dincolo de destinațiile deja cunoscute și locuri noi, locuri mai puțin știute dar foarte atractive pentru pasionații de călătorii.

Românii aleg frumosul oraș de pe Bosfor din ce în ce mai des în excursiile lor. Conform datelor de la TGA, în primele șapte luni ale acestui an, aproape 90.000 de turiști din România au vizitat Istanbulul, cifră care reprezintă o creștere de 127,7% față de aceeași perioadă din 2021, un an în care vacanțele au fost încă afectate de pandemia Covid-19. În total, în anul 2021, Istanbul a avut peste nouă milioane de turiști, cifră de care în acest an se apropie doar în primele 7 luni, respectiv 8.814.806, astfel că pe finalul lui 2022 Turcia estimează că va înregistra un număr record de turiști care i-au trecut pragul.

Cu o strategie bine pusă la punct și parteneri în peste 200 de țări, Turcia a demarat la începutul anului această amplă campanie de comunicare și promovare la nivel internațional. În România contul a fost câștigat de echipa Rogalski Damaschin care a dezvoltat un plan de engagement dedicat liderilor de opinie din câteva domenii cheie diferențiatoare pentru Turcia cum sunt cultura și patrimoniul, gastronomia, activitațile sportive, designul, arta și, desigur, ospitalitatea. Astfel, în mai putin de două luni peste 40 de lideri de opinie au explorat în exclusivitate zone cum sunt Troia, Anatolia, Izmir sau Capadoccia, fiecare tur acoperind trasee tematice precum: “Capitalele otomane”, “Drumul vinului”, “Comori UNESCO”, Festivaluri Culturale, si gastronomice, Festival de fotografie sau Cursa Prezidentială de Yachting, organizată chiar de Ziua Națională. Până la începutul lunii noiembrie, au fost generate aproape 50 de reportaje TV și online cu o audiență de peste 7 milioane de persoane (conform Klarmedia.)

De altfel, Rogalski Damaschin PR nu este la primul proiect de promovare a unor obiective de patromoniu sau cu potential turistic foarte puțin explorat.  În 2021 agentia a câștigat cu proiectul Cule în lumina” alături de clientul CEZ România, trofeul la categoria Corporate Reputation – Institutional Image, în cadrul Premiilor Internaționale SABRE EMEA, una din cele mai importante competiții din domeniul PR și Comunicare, la nivel mondial. Proiectul “Cule în lumina” a adus în atenția publicului contemporan tradițiile și istoria culelor – clădirile simbol pentru patrimoniul Olteniei. În plus, din 2020, agenția se ocupă și de promovarea proiectului Parcul Național Munții Făgăraș, o inițiativă a Fundației Conservation Carpathia, susținută de Comisia Europeană prin programul LIFE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *