În 2022, românii au cumpărat cu 8% mai puține mașini decât în 2021, dar la un preț mai mare. Volum record de mașini electrice, în timp ce importul de mașini rulate este la cel mai mic nivel din ultimii 6 ani

Distribuie
  • În 2022, înmatriculările de mașini noi au crescut cu 7% față de anul trecut, depășind chiar și numărul celor din 2020.
  • Mașinile electrice au trecut pentru prima dată pragul de 10.000 de unități înmatriculate într-un an.
  • Reînmatriculările sunt într-o scădere ușoară de 5%, comparativ cu 2021.
  • Dar 2022 este al doilea an consecutiv când numărul mașinilor second-hand tranzacționate pe plan intern a depășit 600.000 de unități.
  • Mașinile second-hand importate au scăzut cu 18% față de anul trecut și înregistrează cel mai mic volum de unități înmatriculate din ultimii 6 ani.
  • Valoarea mașinilor puse la vânzare pe Autovit.ro în 2022 este cu 13% mai mare față de 2021, depășind 4 miliarde de euro în 2022.

 

București, 4 ianuarie 2022

La finalul anului 2022, Autovit.ro a realizat o nouă analiză detaliată pe cele trei mari segmente ale pieței auto din România: mașini noi, mașini second-hand din import și mașini second-hand tranzacționate pe piața locală (reînmatriculări). Din punct de vedere economic, 2022 a fost un an marcat de scumpiri în lanț ale produselor de bază, ale carburanților și energiei, de impactul războiului din Ucraina, dar piața auto din România nu a înregistrat o scădere drastică a vânzărilor de mașini, în ciuda scăderii puterii de cumpărare a populației. Anul se încheie cu peste un milion de tranzacții pe piața auto, înregistrând creșteri pe segmentul de mașini noi și evoluții, relativ, apropiate de cele din anii trecuți, pe segmentul second-hand. Mașinile rulate din import încheie anul 2022 cu aproximativ 325.000 de unități înmatriculate, iar cele tranzacționate pe piața internă au depășit din nou pragul de 600.000 de unități.

Piața mașinilor noi

Este segmentul auto care încheie anul pe plus, volumul de mașini noi înmatriculate ajungând la 129.328 de unități in 2022, reprezentând o creștere de 7% față de 2021. În prima jumătate a anului, piața mașinilor noi din România a avut cea mai mare creștere a înmatriculărilor și la nivelul Uniunii Europene. Cele 58.712 de autoturisme noi, intrate pe piața din România în perioada ianuarie-iunie 2022, au fost cu 23% mai multe decât cele înmatriculate în aceeași perioadă a anului anterior.

Înmatriculări mașini noi 2022 Înmatriculări mașini noi 2021 2022 vs. 2021

%

2022 vs. 2020

%

2022 vs. 2019

%

129.328 121.208 +7% +2% -20%

Cea mai slabă lună a fost aprilie, cu 8.469 de mașini noi înmatriculate, cumpărătorii fiind mai precauți cu achizițiile de produse scumpe în contextul declanșării războiului din Ucraina. Cele mai bune luni au fost august și decembrie, cu aproximativ 12.500 de mașini înmatriculate.

Comparativ cu perioada pre-pandemică, piața auto a mașinilor noi a scăzut cu 20% față de 2019, reprezentând aproape 33.000 de unități mai puțin. Diferențele sunt evidente și prin comparația celor mai bune luni din anii respectivi. Dacă în iulie și august 2022 s-au înmatriculat, în medie, peste 12.000 de mașini noi, în aceleași luni din perioada pre-pandemică volumul a fost aproape dublu, ajungând la 23.177 mașini înmatriculate în august 2019.

Dacia Logan a fost cea mai vândută mașină în 2022, următoarele din top 5 fiind, integral, modele produse în România: Duster, Sandero, Spring și Ford Puma. Pe locurile 6-10 au fost modelele: Hyundai Tucson, Toyota Corolla, Skoda Octavia, Dacia Jogger și Toyota C-HR. O particularitate a anului 2022 a fost  și lansarea unor mărci chineze în Europa, care au început să se vândă și în România.

Mașinile electrice au avut încă un an record, mai ales datorită programului Rabla Plus. Comparativ cu anul 2021, vânzările de mașini electrice au fost de trei ori mai mari, iar modelul Dacia Spring, pentru care 2022 a fost primul an complet de comercializare, a avut peste 50% din piața mașinilor electrice, în lunile cele mai bune. În premieră, 2022 se încheie cu peste 10.000 de mașini electrice vândute într-un singur an.

Tendința cumpărătorilor de a se îndrepta spre modele auto ecologice sau economice reiese și din scăderea ofertei de mașini cu motorizări diesel, care a reprezentat sub 15% din totalul mașinilor noi vândute în 2022.

Piața mașinilor second-hand din import

Este segmentul cu cea mai mare scădere de pe piața auto. În 2022 s-au înmatriculat în România 325.062 de mașini aduse din străinătate, cu 18% mai puțin decât în 2021, când, în aceeași perioadă, erau înregistrate 395.759 de mașini.

Piața mașinilor second-hand s-a încheiat în anul 2022 cu cel mai mic număr de înmatriculări pe acest segment din ultimii 6 ani. Motivul principal al acestei scăderi a fost absența unor stocuri suficiente pe platformele de vânzări auto și, implicit, a prețurilor ridicate de achiziție.

Înmatriculări mașini SH din import 2022 Înmatriculări mașini SH din import 2021 2022 vs. 2021

%

2022 vs. 2020

%

2022 vs. 2019

%

325.062 395.759 -18%  -15%  -27%

Comparativ cu 2019, numărul înmatriculărilor de mașini second-hand din import a fost cu aproape 120.000 de unități mai mic în 2022. Cea mai bună lună din 2019 a fost octombrie, cu 41.756 de unități înmatriculate. În 2022, cea mai bună a fost martie, cu 31.166 de mașini din import înmatriculate, iar cea mai slabă lună a fost decembrie, cu 22.413 de unități înmatriculate în România.

Reînmatriculările – tranzacțiile cu mașini second-hand pe plan intern

Încheie 2022 cu evoluție și valori asemănătoare celor din anul anterior. În România s-au înregistrat 622.583 de reînmatriculări, cu doar 5% mai puțin decât în 2021 și la același nivel cu 2019. Tranzacțiile interne cu mașini second-hand au explodat în 2021, pe fondul întârzierilor de pe piața mașinilor noi și a stocurilor reduse de mașini rulate din import, înregistrând o creșterede 14%, față de anul 2020. Practic, pentru reînmatriculări, 2021 a fost cel mai bun an din istorie, totalul fiind de 655.804 de mașini înregistrate.

Reînmatriculări 2022

 

Reînmatriculări 2021

 

2022 vs. 2021

%

2022 vs. 2020

%

2022 vs. 2019

%

622.583 655.804 -5% +14% -1%

Cea mai slabă lună pentru reînmatriculările din 2022 a fost aprilie, cu 44.720 de unități, iar cea mai bună a fost martie, cu aproape 59.948 de unități. Segmentul de piață al reînmatriculărilor a încheiat anul 2022 cu peste 620.000 de mașini tranzacționate, acesta fiind al doilea an consecutiv când este depășit pragul de 600.000 de mașini.

Piața auto pe Autovit.ro

Valoarea mașinilor puse la vânzare în 2022 pe cea mai mare platformă online de anunțuri auto din România a fost de peste 4 miliarde euro, în creștere cu 13% față de 2021.

Cele mai multe anunțuri publicate au fost pentru mașini cu valori cuprinse între 10.000 și 25.000 de euro (31%), urmate de cele pentru modele între 5.000 și 10.000 de euro (26%) sau sub 5.000 de euro (22%).

Mărcile auto cu cele mai multe oferte pe Autovit.ro au fost Volkswagen, BMW, Mercedes-Benz, Audi și Ford. În ceea ce privește interesul cumpărătorilor, aceștia s-au concentrat tot pe mărcile Volkswagen și BMW, reprezentând 27% din totalul vizitelor de pe Autovit.ro, urmate de Audi și Mercedes-Benz cu 12%, respectiv 11% din totalul vizitelor pe platformă.

Principalul tip de combustibil al mașinilor puse la vânzare pe Autovit.ro rămâne dieselul, dar este în scădere cu 3 procente față de anul trecut. În același timp, numărul mașinilor pe benzină prezente pe platformă a crescut cu 2 procente, comparativ cu 2021, iar mașinile electrice și hibrid rămân constante ca ofertă.

Tip de combustibil %2022 % 2021 % 2020
Diesel 69% 72% 74%
Benzina 26% 24% 22%
Hibrid + Electric 3.3% 3.2% 2.2%
Altele 0.6% 0.5% 1.2%

 

Cei mai mulți utilizatori Autovit.ro au căutat mașini al căror an de fabricație să nu fie mai vechi 2017 și care să se încadreze între 10.000 și 25.000 de euro. La fel ca în 2021, SUV-urile au fost cele mai populare modele de caroserie și au avut și cele mai multe anunțuri în platformă – peste 67.000 de anunțuri, reprezentând 32% din total.

Evoluția prețurilor mașinilor rulate în 2022

La finalul anului 2022, Autovit.ro a realizat o analiză detaliată a evoluției prețurilor mașinilor din anunțurile publicate pe platformă pentru cele mai populare mărci și modele second-hand din ultimii doi ani.

La finalul anului 2022,  prețul mediu al mașinilor prezente pe Autovit.ro a fost de 11.198 de euro, mai mare cu 3% față de prețul mediu din ianuarie 2022, dar cu 18% față de decembrie 2021. Ceea ce înseamnă că mașinile second-hand au intrat pe piață cu prețuri mai mari încă de la începutul lui 2022, fluctuațiile de preț fiind, apoi, foarte mici pe parcursul întregului an. Față de finalul lui 2020, însă, prețul mediu al mașinilor a crescut cu 46%, de la 7.664 de euro în decembrie 2020, la 11.198 de euro în decembrie 2022.

Raportat la anul de fabricație, procentual, cel mai mult s-au scumpit mașinile cu o vechime cuprinsă între 5 și 10 ani. În decembrie 2022, prețul mediu pentru această categorie de pe Autovit.ro a fost cu 23% mai mare decât în decembrie 2021 și cu 49% mai mare decât în decembrie 2020. Cel mai puțin s-au modificat prețurile mașinilor mai vechi de 10 ani.

 

Prețurile celor mai populare mașini pe Autovit.ro

Comparativ cu 2022, cele mai populare modele de mașini de pe Autovit.ro au înregistrat creșteri de prețuri între 16% și 26%. Cea mai mare evoluție a prețului mediu o înregistrează BMW seria 3, care avea un preț mediu de 11.342 euro în 2021, urcând la 18.254 euro în 2022. Urmează Audi A4 și Dacia Logan, cu creșteri ale prețului mediu de 25%.

Evoluție Preț mediu (euro) Creștere (%)
Model 2019 2020 2021 2022 2022 vs 2021 2022 vs 2020 2022 vs 2019
Audi A4 €           10.547 €           10.915 €           12.120 €           15.200 25% 39% 44%
BMW seria-3 €           11.342 €           12.631 €           14.485 €           18.254 26% 45% 61%
Dacia Logan €              4.542 €              4.384 €              4.933 €              6.160 25% 41% 36%
Ford Focus €              5.938 €              6.277 €              7.090 €              8.388 18% 34% 41%
Volkswagen Golf €              6.955 €              7.290 €              9.043 €           10.488 16% 44% 51%

 

Piața de piese auto pe Autovit.ro – 2021

Este o categorie constant vizitată pe Autovit.ro, iar  valoarea pieselor din anunțurile postate în 2022 a fost de 223 milioane euro. Top 5 mărci de mașini pentru care s-au postat cele mai multe anunțuri de piese sunt Volkswagen, BMW, Audi, Mercedes-Benz și Opel.

Despre Autovit.ro

Autovit.ro este cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și second-hand, cu peste 3 milioane de vizitatori lunar și peste 1.000 de dealeri auto care folosesc serviciile companiei. Potrivit unui studiu Unlock Market Research, 78% dintre românii interesați de domeniul auto au folosit Autovit.ro pentru a vinde sau a cumpăra o mașină.

Aparținând OLX Group și cu o experiență de 22 de ani pe piața din România, Autovit.ro consolidează relațiile între vânzători și cumpărători și oferă acces la informații de încredere și consultanță asupra vânzărilor de autoturisme, camioane, autoutilitare, motociclete, utilaje de construcții, mașini agricole și piese auto second-hand.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *