The Rolling Stones și Mick Jagger își lansează contul oficial de TikTok

Distribuie

București, 19 ianuarie 2023 – O trupă iconică care nu mai are nevoie de introducere, The Rolling Stones își lansează contul oficial de TikTok (@TheRollingStones) și le oferă creatorilor din întreaga lume oportunitatea de a asculta catalogul muzical complet pe platformă. Pentru prima dată, comunitatea TikTok va putea folosi melodiile consacrate ale trupei în clipurile realizate. Utilizatorii vor putea crea coveruri și remixuri ale unor hituri renumite precum ‘Start Me Up’, ‘It’s Only Rock ‘N Roll (But I Like It)’ sau ‘Miss You’ – toate acestea fiind disponibile în TikTok Sounds Page.

Întâlnirea dintre Mick Jagger și Keith Richards în gara din Dartford, Anglia, în 1961 și pasiunea împărtășită de Muddy Waters și Chuck Berry au dus la formarea uneia dintre cele mai mari trupe de rock and roll din toate timpurile. După mai bine de 60 de ani, TikTok este încântat să ureze bun venit pe platformă trupei The Rolling Stones și va oferi astfel acces la catalogul de melodii de renume întregii comunități.

Mai mult, solistul legendar Mick Jagger va fi prezent pe TikTok și prin contul său personal (@jagger). Acesta se alătură colegului de trupă Keith Richards care a ajuns oficial pe platformă anul trecut (@officialkeef). Fanii pot urmări ambele conturi, dar și canalul oficial al trupei, unde vor putea găsi conținut exclusiv din culisele show-urilor live, sesiuni de înregistrări în studio și multe altele. Trupa a postat deja primul său video pe platformă, în care prezintă imagini de arhivă rare și încurajează fanii să interpreteze, să se miște și să se îmbrace ca The Stones.

Pentru a celebra alăturarea pe platformă, TikTok lansează hashtag-ul oficial #TheRollingStones. Creatorii vor putea distribui astfel cele mai bune coveruri și remixuri – fie că este vorba despre o versiune rapidă sau o redare acustică a melodiei preferate. De asemenea, TikTok invită creatorii să se miște ca Jagger, să interpreteze în stilul lui Keith și să arate cele mai bune look-uri inspirate de The Stones.

În plus, fanii de pe TikTok se vor putea bucura în exclusivitate de un playlist nou curatoriat de trupă. Acesta va include 44 de hit-uri din catalogul muzical inclusiv piese precum ‘Start Me Up’, ‘It’s Only Rock ‘N Roll (But I Like It)’, ‘Miss You’, ‘Angie’, ‘Beast Of Burden’ și multe altele.

Comunitatea TikTok a arătat o apreciere incredibilă pentru The Rolling Stones, iar cererea pentru catalogul muzical al trupei a fost impresionantă. Hashtag-urile #TheRollingStones și #RollingStones au cumulat peste 500 de milioane de vizualizări înainte de alăturarea trupei pe platformă, creatorii aducând un omagiu contribuției importante a trupei în muzică prin coveruri instrumentalechallenge-uri tip ‘continuă versurile’postări de apreciere pentru Keith Richard și cele mai bune interpretări muzicale în stilul lui Mick Jagger. Cu asemenea creativitate și entuziasm pentru The Rolling Stones, TikTok este încântat să vadă cum va fi folosit catalogul trupei de către cea mai creativă comunitate din lume.

Despre TikTok

TikTok este destinația principală pentru conținut video scurt pentru mobil. Misiunea noastră este de a inspira creativitate și de a aduce bucurie. TikTok are birouri globale în Los Angeles, New York, London, Paris, Berlin, Polonia, Israel, Dubai, Singapore, Jakarta, Seul și Tokyo.

https://www.tiktok.com/ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *