Un cabinet stomatologic scolar a fost amenajat in comuna Catina, judetul Cluj

Distribuie

Peste 1800 de copii vor beneficia de îngrijiri stomatologice și ateliere educative pentru prevenirea problemelor de sănătate orală

București, 31 august 2023: Un cabinet stomatologic școlar a fost amenajat în comuna Cătina, județul Cluj, iar 1800 de copii vor avea acces gratuit la servicii medicale. Proiectul „Zi cu Zâmbet” a fost dezvoltat de Asociația Zi de Bine, cu sprijinul Primăriei Comunei Cătina. Copiii, dar și părinții lor vor putea participa și la ateliere educative pentru prevenirea problemelor de sănătate orală.

În această lună, Asociația Zi de Bine alături de Primăria Comunei Cătina, au amenjat un cabinet medical școlar unde copiii din comună, dar și cei din zonele limitrofe, vom avea acces la servicii medicale stomatologice și tratamente stomatologice corespunzătoare, gratuite, precum sigilări, detartraje, tratamente pentru carii și extracţii dentare. Costurile tratamentelor vor fi acoperite de Asociația Zi de Bine pentru o perioadă de 3-6 luni.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine pentru proiectul „Zi cu Zâmbet” sunt: Lidl România, Grupul E.ON România, UniCredit Bank și Leroy Merlin.

Cu bucurie inaugurăm noul cabinet stomatologic dedicat copiilor. Știm că accesul la servicii stomatologice adecvate este redus, în special în zonele rurale, însă nevoia de îngrijire dentară pentru cei mici este esențială. De multe ori, importanța unei igiene orale corecte este complet ignorată, și uneori nu din rea voință, ci pentru că în mediile defavorizate, de exemplu, nu există nici acces la apă curentă. Noul cabinet este dotat cu echipamente moderne, creând astfel un mediu prietenos și confortabil pentru cei mici. În cabinetul stomatologic, vom avea activități de educare și tratare, vom lucra și cu părinții, astfel încât, împreună să conștientizeze importanța igienei dentare zilnice. În plus, vom oferi consultații periodice pentru a preveni problemele dentare mai grave în viitor”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

Actorul Eduard Cârlan, psihoterapeutul Sandra O’Conner, realizatoarea de televiziune Augusta Lazarov și alte încă 19 persoane și-au donat ziua de naștere pentru acest proiect.

La nivel național, 90% dintre români au probleme stomatologice, iar 44% nu mai au dinți naturali. În mediul rural, unde trăiesc peste 9 milioane de români, spălatul pe dinți nu reprezintă o prioritate, iar medici stomatologi sunt prea puțini.

În România, doar 18,6% din școli au un cabinet medical general și doar 3% dispun de un cabinet medical dentar. În plus, la nivel rural există doar 88 de cabinete medicale școlare, potrivit datelor oferite de Ministerul Sănătății, în 2019, dintre care doar șapte oferă și servicii stomatologice.

“Cabinetul stomatologic inaugurat astăzi în comuna noastră este un pas imens în dezvoltarea ei, aducând beneficii nesperate pentru copiii noștri, precum și pentru ai comunelor învecinate. Astfel, îngrijirea dinților, atât de necesară tuturor, devine mult mai accesibilă, cu atât mai mult cu cât în zonă nu a existat niciodată un asemenea serviciu. Mulțumirile noastre se îndreaptă către Asociația Zi de Bine, alături de colaboratori, și sperăm ca zâmbetele sănătoase ale celor mici să fie răsplata pentru acest proiect atât de bine primit și apreciat în comunitatea noastră.”, a declarat Boberly Florin Călin, Primarul Comunei Cătina.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, prin donarea zilei de naștere sau prin completarea formularului 230, prin care pot redirecționa, gratuit, 3,5% din impozitul pe venit către o cauză socială. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația susține câte un ONG în fiecare lună a anului și încurajează oamenii să-și doneze ziua de naștere pentru un proiect social.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se anunță cauza susținută și sunt descrise nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii află ce s-a întâmplat cu banii și sunt invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *