Lumea9 e în mâinile noastre: cu ocazia Climate Change Summit, 4 artiști invită la reflecție despre contribuția fiecăruia la un viitor mai verde prin lucrări realizate de mână, cu tehnici sustenabile

Distribuie

Schimbarea vine chiar și din cele mai mici acțiuni ale noastre. Acesta este unul dintre mesajele pe care și le propune să le transmită campania BRD „Lumea9 e în mâinile noastre”, demarată ca preambul la ediția a doua a Climate Change Summit. Cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat schimbărilor climatice, ce își propune să identifice soluții aplicabile în multiple sectoare, va avea loc în perioada 19-20 octombrie, BRD – Groupe Société Générale fiind inițiator și partener fondator al evenimentului.

Anul acesta, mesajul contribuției pe care fiecare o poate avea pentru un viitor mai bun pornește de la tânăra generație de artiști. Patru artiști lansează o invitație la reflecție despre necesitatea construirii unei lumi mai sustenabile pentru generațiile de azi și de mâine. Campania își propune să promoveze soluții pentru schimbările climatice, pornind din mâinile unor artiști care utilizează tehnici sustenabile: Megan Dominescu (artist în textil), reprezentată de galeria Anca Poterașu în București, Iulia Groves (linogravură pe pânză și hârtie), Oana Barbonie (colaj pe hârtie) și George Roșu (ilustrație pe pânză).

Până pe 18 octombrie, lucrările celor 4 artiști sunt găzduite în vitrinele agențiilor BRD din București: Magheru (Piața Romană), Hurmuzachi (Bd-ul Decebal), Lipscani, Europa (Bd-ul Lascăr Catargiu), Băneasa (Galeria Băneasa Shopping City) și Orhideea (Carrefour Orhideea). Acestea vor fi expuse și în cadrul Climate Change Summit, la Opera Națională, pe 19 octombrie.

Schimbările climatice afectează pe toată lumea și este limpede că trebuie schimbat felul în care trăim, facem business, construim schimbarea. Soluțiile sunt în curs de dezvoltare, sunt „în lucru”, însă necesită nu doar multă muncă din partea celor care le inițiază, ci implicarea tuturor. BRD este unul dintre actorii care înțelege această nevoie și care se implică în diverse proiecte de sustenabilitate pe care le derulează sub umbrela Lumea9. O lume în care sunt promovați oamenii și ideile noi, inclusiv în arte și cultură.

Dincolo de un set de reguli și obiective sprijinite de idei inovatoare și tehnologii sofisticate, sustenabilitatea este mai ales o atitudine. Toți suntem responsabili în aceeași măsură, fie în activitatea de business sau în viața de zi cu zi. De aceea, am vrut să marcăm această a doua ediție a Climate Change Summit comunicând, simplu și direct, că lumea nouă, lumea viitorului, este, la propriu, în mâinile noastre. Arta este, la fel ca întotdeauna, cel mai bun vehicul pentru transmiterea unei astfel de idei. Suntem bucuroși să oferim orașului și oamenilor lui ideea de viitor verde, exprimată atât de frumos prin operele a patru extraordinari tineri artiști români”, spune Flavia Popa, Secretar General al BRD – Groupe Société Générale.

Artiștii din Lumea9 redesenează viitorul

Fiecare lucrare realizată pentru Lumea9, cu ocazia Climate Change Summit, transmite un mesaj unic legat de ocrotirea Planetei, atât prin tematică, cât și prin cromatica și tehnica folosite. Însă, este, totodată, un mesaj complementar unei misiuni comune, de redesenare a viitorului împreună.

Linogravurile realizate de Iulia Groves au ca sursă de inspirație vegetația spontană, un mediu natural cu simboluri din sfera perseverenței, a renașterii și vindecării. Instanțele repetitive din lucrările create special pentru Lumea9 reprezintă plante specifice zonelor de vegetație cu intervenții umane rare. Iulia consideră că rolul nostru este să protejam biodiversitatea și drept răsplată devenim martori ai frumuseții lumii naturale.

Provocarea lui George Roșu când a realizat ilustrațiile pentru campanie a fost să aibă un ton optimist, încercând totodată să redea o situație destul de gravă. Și, cum spune chiar el, speră că i-a ieșit și „că nu e prea târziu (pentru Planetă)”.

Colajele Oanei Barbonie sunt un haos intenționat care construiesc o poveste. Cu decupaje din reviste adunate în ultimii ani, cu lipici rămas din atelierele pe care le-a făcut în mai multe orașe, cu spray colorat rămas din expoziții, lucrările finale sunt un „moodboard” care capătă sens împreună. Un împreună care ne inspiră, ne motivează, ne aduce mai aproape de o Lumea9.

Megan Dominescu, reprezentată de galeria Anca Poterașu în București, a realizat o lucrare textilă ce redă un viitor în care animalelor le merge bine și se folosesc de tehnologia verde de ultimă oră, ca s[ facă Planeta un loc mai bun. Din lumea cosmosului îndepărtat plasat în viitor se vede un Pământ sănătos. Prin micile eforturi de zi cu zi ale fiecăruia, dar lucrând împreună ca o echipă, putem să creăm o lume mai bună pentru noi, dar și pentru echivalențele noastre în lumea roboților, extratereștrilor și animalelor.

Pe lângă afișarea lucrărilor în agențiile BRD, cei 4 artiști vor susține 8 ateliere de creație în 8 orașe din țară, pentru angajații băncii. Împreună cu aceștia, vor explora prin joacă, folosind linogravură, desen, scris, colaj și croșet și vor folosi energia și talentul fiecăruia pentru a creiona soluții pentru un viitor mai verde, care se află, la propriu, în mâinile tuturor.

Conceptul creativ al campaniei a fost realizat de către agenția de publicitate Glitch Shop.

Climate Change Summit – Soluții pentru viitor „în lucru”

Campania „Lumea9 e în mâinile noastre” este desfășurată de BRD în contextul Climate Change Summit, cel mai mare eveniment din Europa Centrală și de Est dedicat schimbărilor climatice și a soluțiilor pentru un viitor mai sustenabil. Evenimentul este inițiat de BRD și organizat împreună cu Social Innovation Solutions.

A doua ediție are loc între pe 19 și 20 octombrie și aduce la un loc reprezentanți ai comunității internaționale, experți din „think-tank”-uri specializate în politici de sustenabilitate, actori economici majori, antreprenori, societatea civilă și autorități pentru a vorbi despre soluții pentru schimbările climatice, economie circulară, energie verde, orașe și mobilitate, biodiversitate, politici verzi. Opera Națională găzduiește prima zi a evenimentului Climate Change Summit, în timp ce programul celei de-a doua zile invită participanții la 20 de evenimente în diferite locuri din oraș.

Finanțările sustenabile și rolul pe care start-up-urile îl pot avea în lupta împotriva schimbărilor climatice, soluții sustenabile în energie, agricultură și industria alimentară, economia circulară, tehnologiile momentului și importanța biodiversității sunt doar câteva dintre temele de pe agenda celei de-a doua ediții a evenimentului. Înscrierile se fac în baza completării unui formular pe site-ul climatechange-summit.org, cei interesați putând participa fizic la eveniment pe 19-20 octombrie, sau online.

Despre artiștii implicați în campania „Lumea9 e în mâinile noastre”

Iulia Groves caută simboluri și sens în repetiții, apoi le transpune în formă fizică prin linogravură pe textile și hârtie. Deși abordarea ei pornește din rigorile educației arhitecturale, Iulia îmbrățișează caracteristicile spontane și imperfecte ale imprimării manuale și le consideră esențiale pentru livrarea unui mesaj autentic. Cea mai recentă colecție de imprimeuri este construită pe fondul discuției despre schimbarea climei, mai exact cât de important este să păstram zone naturale care susțin viața insectelor și facilitează o dinamică normală a ecosistemului.

George Roșu folosește cuvântul ca material şi conturul ca suport al acestuia. Consideră că umorul face parte din istoria artei şi îl foloseşte în lucrările sale, fie ele desene, instalații sau fragmente video. În practica lui artistică de peste 20 de ani, reușește să treacă cu ușurință de la desen contemporan, performance și animații, la marketing, branding, networking și PR, considerând că artiștii din 2023 nu sunt doar producători și consumatori de artă, ci și promotori, antreprenori, curatori, organizatori, fondatori și mediatori culturali.

Megan Dominescu trăiește și lucrează în București, unde a absolvit cursurile Departamentului de pictură de la Universitatea Națională de Arte în 2018. Născută în Olanda, Megan a crescut la Washington D.C., unde a stat până la 17 ani, înainte de a se muta în România. Se inspiră din arealurile culturale diferite în care a crescut pentru practica ei artistică. Reprezentată de galeria Anca Poterașu în București, lucrările sale au ca punct de pornire observarea și documentarea absurdului, evidențiind discrepanțele culturale și celebrând bizarul.

Oana Barbonie se definește ca reporter vizual. A studiat jurnalism și antropologie vizuală și a coordonat vizual mai multe proiecte, printre care revista DoR, unde a lucrat ca editor vizual. Munca ei ca artistă implică colaj, fotografie, video, scris pe post-it-uri și desenat, toate medii prin care vrea să construiască pauze vizuale cu sens. În ultimii ani, și-a folosit inclusiv contul de Instagram ca pe un jurnal-experiment despre căutări personale, cu ironii și dulcegării scrise cu albastru.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *