eMAG: plata cu cardul a ajuns la 63% vara aceasta, mult peste media anului trecut

Distribuie

  • În ultimele trei luni, 55% dintre livrări au fost făcute prin rețeaua easybox
  • Jumătate dintre comenzi au fost plasate de către clienții Genius

București, 19 septembrie 2023. Vara care tocmai s-a încheiat a adus mai multe comenzi pe eMAG, iar clienții au intrat mai des online și au plătit cu cardul în proporție semnificativ mai mare decât media anului trecut. Astfel, plata cu cardul a ajuns la 63% din totalul comenzilor efectuate de către clienții eMAG în perioada iunie-august anul acesta, în creștere cu 13% față de media anului trecut și similar Black Friday, când s-a înregistrat vârful plăților cu cardul online. De asemenea, volumul de produse comandate din oferta eMAG și a sellerilor din Marketplace a crescut cu 18% în această perioadă față de același interval de anul trecut.

Clienții au comandat cel mai des produse pentru copii, cafea, detergenți, accesorii pentru telefon, articole pentru casă și curățenie, dar și produse de îngrijire personală. Și pe timp de vară oamenii optează pentru flexibilitatea oferită de livrarea la easybox, astfel că în perioada iunie – august, 55% din totalul comenzilor plasate pe eMAG au fost livrate prin această metodă. Mai mult, jumătate dintre comenzile plasate în această perioadă au fost realizate de clienți Genius, serviciul cu livrare gratuită și oferte speciale.

„Clienții s-au obișnuit să comande online produsele de care au nevoie zi de zi și să profite de metodele de plată și livrare care le ușurează experiența. Vedem această tendință atât în creșterea opțiunii de livrare la easybox, cât mai ales în creșterea semnificativă a plăților cu cardul, care au cunoscut o evoluție accelerată. Vara aceasta a marcat și o tendință clară de creștere a comenzilor pentru produse pe care oamenii le folosesc mai des, de la produse pentru copii, la articole pentru casă și produse de băcănie,” a declarat Irina Pencea, General Manager eMAG România.

Clienții au la dispoziție oricând o gamă extinsă și variată de peste 15 milioane de produse din care pot să aleagă, dintre care o proporție semnificativă o reprezintă produsele puse la dispoziție pe platformă de către sellerii care vând pe eMAG Marketplace.

Despre eMAG

Înființată în 2001, eMAG este un pionier al pieţei de comerţ online care a dezvoltat un ecosistem regional bazat pe tehnologie, în România, Ungaria și Bulgaria cu obiectivul de a ajuta clienții din întreaga regiune să economisească timp și bani. Cu o gamă de produse în continuă creștere pe care le pune la dispoziția clienților împreună cu partenerii din Marketplace, eMAG este locul unde oricine poate căuta și comanda orice, oricând și oriunde. Clienții din România ai platformei beneficiază de servicii cu valoare adăugată, cum ar fi aplicația mobilă, livrare rapidă la easybox, abonamentul cu livrare gratuită Genius în patru aplicații de comerț electronic (eMAG, Tazz, Fashion Days, Freshful), 30 de zile timp de retur, rambursare rapidă prin Instant Money Back, deschiderea pachetului la livrare, servicii flexibile de plată din contul eMAG/MyWallet, și aplicația de mobil. Cu ajutorul eMAG Marketplace, antreprenorii români care vând pe platformă au la dispoziție de programe și instrumente care îi ajută să își scaleze business-ul în Europa Centrală și de Est: eMAG Ads, cross-border, Fulfilment, aplicația mobilă sau campaniile desfășurate pe platformă sunt doar câteva dintre acestea. Pentru mai multe informații despre eMAG. accesați about.emag.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *