PENNY pregătește surprize la cea de-a doua ediție a festivalului Massif 2024

Distribuie

PENNY se alătură cu entuziasm primului festival din acest an, Massif și îi invită pe iubitorii de festivaluri să aibă parte de o experiență unică timp de 4 zile, în stațiunea Poiana Brașov. PENNY va fi prezent cu o serie de activități menite să intensifice atmosfera, să susțină manifestările artistice și să unească comunitățile dornice de distracție și voie bună.

3 nopți pline de experiențe inedite

Festivalul Massif va avea loc în perioada 14-17 martie, iar Poiana Brașov va fi locul în care mii de iubitori ai sporturilor de iarnă, muzicii, aventurii, distracției dar și a experiențelor exclusiviste se vor aduna. Fanii se vor bucura de cele mai tari petreceri alături de artiștii prezenți în festival.

Prezența PENNY în cadrul festivalului va contribui la conturarea atmosferei unice a Massif 2024 – instalație de lumini, photo corner din „inima munților” și o zonă de oglinzi menite să creeze amintiri memorabile și fotografii inedite, alături de vibrația scenei G.O.A.T unde vor avea loc show-uri speciale ale artiștilor internaționali și locali.

PENNY este responsabil pentru energia la festival, întâmpinând festivalierii cu un Fresh Bar Stop aprovizionat cu fructe proaspete, dar și cu cocktail-uri din fructe la barul G.O.A.T.

În zona cortului PENNY se vor organiza concursuri unde se pot câștiga premii, printre care și bilete la Massif 2025 sau hanorace duble, dar este și locul unde participanții se pot încălzi cu un ceai și se pot bucura de diverse activități unde sunt invitați să folosească cardul PENNY ca să beneficieze de surprize și reduceri.

„Ne bucurăm să ne conectăm cu publicul festivalului Massif și suntem entuziasmați să fim parte din experiența inedită din cadrul celor 4 zile de festival. Parteneriatul cu Massif subliniază angajamentul și susținerea noastră față de comunitatea locală, fie că vorbim despre produse proaspete care să aducă doza de energie necesară participanților, sau despre artiști locali care vor presta în cadrul evenimentului.”, a afirmat Andrei Cismaru, Head of CRM and Digital Platforms, din cadrul PENNY | REWE România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *