TUD Group sprijină Primăria Sectorului 6 în obținerea unui grant pentru asistența tehnică aferentă noului spital finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei

Distribuie

București, 24.04.2024 – TUD Group, unul dintre cele mai mari grupuri de companii independente locale de consultanță financiară, soluții informatice și consultanță tehnică, a asistat Primăria Sectorului 6 în obținerea unei grant pentru construcția unui spital nou. Prin acordul de finanțare semnat astăzi, un grant de 1,8 milioane de euro va fi acordat pentru a susține faza de planificare și implementare.

Acestei finanțări i se va adăuga un împrumut substanțial de 72,9 milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BDCE), garantat de programul InvestEU.

De la concepția medicală, până la realizarea studiului de fezabilitate și obținerea finanțării, TUD Group a oferit expertiză tehnică și financiară, asigurându-se că proiectul respectă cele mai înalte standarde și beneficiază de suportul necesar pentru a fi unul de succes.

„Structura financiară a acestui proiect este una complexă. Vorbim despre fonduri UE nerambursabile pentru asistență tehnică și o garanție parțială din partea Comisiei Europene, prin intermediul Programului InvestEU, fonduri proprii ale Sectorului 6 și finanțarea oferită de o instituție financiară internațională precum BDCE. Rolul nostru a fost să asigurăm că toate aceste elemente se aliniază pentru a transforma viziunea în realitate”, a explicat Mihai Tudorancea, Managing Director TUD Group.

Noul spital va contribui nu doar la îmbunătățirea speranței de viață în România, care continuă să fie sub media UE, dar va oferi și condiții de muncă îmbunătățite pentru aproape 1.200 de profesioniști medicali, consolidând astfel retenția de specialiști în țară.

Despre TUD Group

TUD Group este unul dintre cele mai mari grupuri de companii independente din România ce oferă o gamă completă și complexă de servicii de consultanță financiară, soluții informatice și consultanță tehnică de specialitate.

În cei 17 ani de existență, TUD Group a colaborat cu autorități publice locale și companii private care au dorit să dezvolte proiecte ambițioase, generând astfel schimbări pozitive. În portofoliul TUD Group se regăsesc parteneriate dezvoltate cu peste 15 instituții bancare (locale și internaționale) și peste 20 de autorități publice locale sau entități private. De-a lungul anilor, grupul a atras finanțări de peste 5,5 miliarde lei de pe piața locală și a contribuit la implementarea de proiecte în valoare de peste 1,3 miliarde de euro, cu finanțare de la instituțiile financiare internaționale precum Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *