Allview Solar Energy finalizează cu succes, într-un termen scurt, instalațiile fotovoltaice de pe clădirile unui renumit hypermarket din România, cu o capacitate totală de 1,54 MWp

Distribuie

Brașov, 17 mai 2024. Allview Solar Energy, divizia specializată în soluții de energie verde a companiei Visual Fan SA (simbol bursier ALW), anunță finalizarea cu succes a instalațiilor fotovoltaice construite pentru o companie multinațională, pe clădirile unui renumit hypermarket din România. Cele trei centrale fotovoltaice, cu o putere totală de 1,54 MWp, au fost proiectate, instalate și configurate în aproximativ 2 luni, în localitățile Baia Mare, Satu Mare și Pitești.

Proiectul Full EPC a constat în prestarea tuturor serviciilor de proiectare și executare a lucrărilor, inclusiv activități de inginerie, achiziție de echipamente și materiale, precum și execuția lucrărilor de construcții și montaj, pentru implementarea la cheie a instalațiilor fotovoltaice.

“Suntem mândri de echipa noastră și de toate realizările remarcabile pe care le-am obținut în domeniul energiei solare. Succesul acestor proiecte majore este rezultatul muncii și dedicării echipei noastre de specialiști, formată din ingineri, manageri de proiect, tehnicieni, proiectanți, și alți profesioniști implicați. Ne angajăm să continuăm să aducem inovație și excelență în industria energiei regenerabile și să contribuim la construirea unui viitor sustenabil pentru toți.” – a declarat Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA.

Aceste proiecte de autoconsum sunt realizate exclusiv cu echipamente de înaltă calitate, provenite de la producători de renume din industria solară:

  • Panouri fotovoltaiceTier-1 Longi, distribuite eficient pe structurile de suport, pentru a minimiza pierderile de curent continuu și a maximiza producția de energie solară.
  • InvertoareHuawei, recunoscute pentru performanță, fiabilitate și eficiență.
  • Structuri de susținere K2 Germania, proiectate pentru a oferi stabilitate și rezistență în fața condițiilor meteorologice variate. Aceste structuri includ elemente de lestare și sunt dotate cu componente de protecție pentru suprafața de montaj, menținând integritatea membranei hidroizolatoare din PVC.
  • Stații meteocare facilitează monitorizarea performanței sistemului, optimizarea producției de energie și reducerea costurilor operaționale.
  • Sisteme avansate de monitorizareși gestionare a invertoarelor, ce permit controlul comunicațiilor și înregistrarea datelor în timp real.
  • Cabluri electrice de cupru, dimensionate corespunzător pentru a minimiza căderea de tensiune și a menține o temperatură de operare scăzută, contribuind astfel la prelungirea duratei de viață a conductorilor.
  • Tablouri electrice de curent alternativ și continuu, echipate cu componente de înaltă calitate de la ABB, EATON, SCHRAK, SCHNEIDER, care garantează eficiența și siguranța funcționării sistemului.

Cu o expertiză vastă în domeniul energiei solare, divizia Allview Solar Energy a companiei Visual Fan oferă soluții complete și personalizate pentru construirea oricărui tip de centrală fotovoltaică. De la proiectare și implementare până la servicii post-implementare, cum ar fi garanție extinsă, instruire, monitorizare a sistemului și mentenanță, compania asigură performanța și durabilitatea fiecărui proiect. Compania a instalat peste 500 de sisteme fotovoltaice, dispune de stocuri permanente de panouri solare (peste 7MW) și invertoare (peste 600 de bucăți) și folosește echipamente de la furnizori de renume mondial precum Trina, Longi, Jinko, Fronius, Huawei, Growatt, K2 Germania, ABB, Eaton, Schrak, Schneider, ZeroFire și alții, pentru a răspunde oricăror cerințe și pentru a oferi soluții de top în domeniul energiei solare.

Listată în piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, la 26 iulie 2021, Visual Fan SA urmăreşte să folosească instrumentele pieţei de capital pentru finanţarea strategiei de dezvoltare, atât pe plan intern, cât şi internaţional, având în prezent, o capitalizare bursieră de aproape 100 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *