Peste jumătate dintre români își doresc produse cu AI și urmăresc să își cumpere telefoane și televizoare cu această tehnologie

Distribuie

Un studiu Samsung realizat pe un eșantion reprezentativ pentru România arată că mai mult de jumătate dintre români (62%) vor utiliza cu entuziasm tehnologia AI în toate aspectele vieții deoarece aceasta va fi integrată în majoritatea dispozitivelor

 

București – 30 septembrie 2024 – Mai mult de jumătate dintre români, respectiv 62%, se uită cu entuziasm la tehnologia AI și se așteaptă ca aceasta să fie integrată în toate aspectele vieții, arată un studiu Samsung realizat în luna septembrie în România pe un eșantion reprezentativ format din 400 de respondenți.

De altfel, cei mai mulți dintre români, respectiv 89%, declară că atunci când se gândesc să își achiziționeze un smartphone sunt atenți dacă acesta este echipat cu tehnologie AI și consideră că aceasta reprezintă un criteriu de achiziție.

“AI-ul a progresat foarte mult și este acum integrat în toate categoriile noastre de produse, fiind una dintre modalitățile prin care Samsung își respectă angajamentul de a face viața utilizatorilor mai ușoară. De altfel, cei mai mulți dintre consumatorii care aleg produse cu AI integrat, respectiv 65%, fac această alegere pentru simplificarea sarcinilor zilnice rutiniere, iar 30% utilizează AI pentru divertisment, potrivit cercetării noastre.”, a declarat Simona Panait, Head of Corporate Marketing & Communications South-East Europe, Samsung Electronics România și Bulgaria.  

Totuși, studiile Samsung arată faptul că utilizatorii din România abia descoperă această tehnologie și au nevoie de sprijin pentru a înțelege beneficiile depline pe care aceasta le poate aduce. Sondajul realizat în România arată că aproximativ 56% dintre dintre români nu se simt suficient de informați cu privire la inteligența artificială, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care unii dintre utilizatori confundă funcțiile AI cu diverse soluții software care fie editează fotografii, de exemplu.

În același timp, o tendință similară se observă și la nivel european, după ce un sondaj realizat pentru Samsung pe un eșantion reprezentativ de 11.000 de respondenți a arătat că 15% dintre europeni știu cum să obțină aceste beneficii în viața de zi cu zi și 38% au declarat că nu se simt incluși în discuțiile actuale despre inteligența artificială.

România se aliniază tendințelor europene și din perspectiva entuziasmului cu care consumatorii se uită la achiziția de produse cu tehnologie AI integrată, mai ales pentru că utilizatorii se așteaptă ca aceasta să le ofere mai multă comoditate și mai mult timp liber. Astfel, prezența Inteligenței Artificiale constituie un criteriu de achiziție și pentru 73% dintre românii care intenționează să cumpere un televizor cu AI nou, pentru 63% dintre cei care intenționează să achiziționeze o mașină de spălat și / sau un uscător, 54% în cazul frigiderelor, 51% în cazul cuptoarelor și 46% în cazul aspiratoarelor verticale și / sau de tip robot, arată studiul realizat la nivel local. Dintre aparatele electrocasnice pe care românii le folosesc în prezent, mașina de spălat rufe și/sau uscătorul și frigiderul sunt cele pe care ar dori să le schimbe în proporție de 51% cu unele care să dețină AI integrat.

Despre studiu

Studiul realizat în luna septembrie de Cult Research a avut ca obiective explorarea atitudinilor și percepțiilor românilor legate de tehnologia AI, identificarea gradului de cunoaștere a tehnologiei AI, gradul și frecvența de utilizare a tehnologiei și identificarea modalităților de utilizare a tehnologiei. Acesta a fost derulat online și a avut un eșantion format din 400 de respondenți cu acces la internet din România, cu vârste peste 18 ani, preponderent din mediul urban.

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung inspiră lumea și modelează viitorul cu idei și tehnologii transformatoare. Compania redefinește lumea televizoarelor, smartphone-urilor, dispozitivelor purtabile, tabletelor, electrocasnicelor, sistemelor de rețea și de memorie, sistemelor LSI, fabricării și soluțiilor LED, oferind o experiență conectată fără întreruperi prin ecosistemul său SmartThings și colaborarea deschisă cu partenerii. Pentru cele mai recente știri, vizitați Samsung Newsroom pe news.samsung.com.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *