5 remedii naturiste pentru răceală și gripă

Distribuie

Cu toții am fost răciți. Cei mai norocoși dintre noi nu am experimentat starea de răceală prea des, în timp ce alții așteaptă cu groază sezonul rece, știind că nu au scăpare. Din fericire, răceala și chiar și gripa, nu mai sunt boli de speriat. Acestea trec destul de repede dacă sunt tratate corect și te lasă în pace pentru o perioadă.

În ultimii ani s-au promovat intens tratamentele medicamentoase împotriva răcelii, pe bază de paracetamol și chiar antibiotice. Totuși, cele mai sănătoase metode prin care poți să scapi de răceală și de gripă sunt cele naturiste.

Iată, așadar, 5 remedii naturiste pentru răceală și gripă cu ajutorul cărora poți renunța la medicamente:

1. Consumul de ceapă și de usturoi

Gustoase în bucătarie și extrem de sănătoase pentru organism, ceapa și usturoiul au un singur neajuns: nu au un miros tocmai plăcut. Dacă știi că te ajută să scapi de răceală însă, parcă uiți de miros. Un tratament naturist rapid și eficient constă în zdrobirea unei cepe de colțul mesei și ținerea ei în dreptul nasului. Mirosul îți va desfunda nasul și te va ajuta să dormi neîntors în momentul în care eșți răcit. În ceea ce priveșțe usturoiul, câțiva căței consumați goi pot face adevărate minuni. Nu degeaba se spune că usturoiul este un antibiotic natural.

 

2. Tinctura de propolis și echinaceea

Extractul de echinaceea sau tinctura de propolis pot fi mult mai eficiente decât pastilele dacă sunt luate încă de la debutul răcelii. Se pot lua dimineața și seara cu puțin ceai și au o mulțime de alte beneficii asupra organismului.

3. Frecțiile

Dacă îți amintești de frecțiile cu oțet, mentă, salvie sau levănțică pe care ți le făcea bunica în copilărie, este bine să știi că le poți face și acum ori de câte ori răcești. Acestea reușesc să ofere o stare de bine și sunt eficiente pentru îndepărtarea răcelii. Evident, ceaiurile nu trebuie să lipsească, iar cele de tei, rădăcină de ciuboțica-cucului sau decoct de salcie sunt cele mai bune.

4. Uleiul de oregano

Despre usturoi se spune că este un antibiotic natural. Cel mai puternic antibiotic natural însă, este uleiul de oregano. Acesta are o mulțime de proprietăți curative, fiind un puternic antibacterian, antispasmodic, anestezic, antivenin, antiparazitic, antimicrobial sau antifungic. Deși îl poți consuma zilnic, uleiul de oregano este recomandat mai ales pe timp de iarnă, atunci când virozele sezoniere predomină.

5. Ceaiul verde

Am amintit de ceaiuri, însă nu am amintit de cel mai interesant dintre ele. Ceaiul verde a înlocuit cafeaua pentru foarte mulți oameni și a reușit să își câștige o reputație excelentă pentru proprietățile sale. Acesta poate să fie folosit fără probleme împotriva răcelii, deoarece conține un complex foarte convingător de vitamine și de minerale. Vei găsi vitaminele B, A, E și C în acest ceai minune, dar și fier, calciu, fosfor și potasiu. De asemenea, conține o mulțime de uleiuri volatile, de glucide, aminoacizi, alcaloizi și flavonide, care stimulează întărirea sistemului imunitar și îți ajută organismul să lupte împotriva bolilor.

Sunt multe moduri în care poți lupta împotriva răcelii și a gripei. Ideea principală este de a te proteja, așadar, asigură-te că alimentația ta este bogată în vitamine, încă din momentul în care începe anotimpul rece. De asemenea, dacă simți semne de răceală este bine să îți iei liber pentru două trei zile, să stai la căldurică și să consumi cât mai multe ceaiuri, supe, fructe și legume crude. Câteva zile de pauză prind excelent și îți oferă ocazia de a-ți întări sistemul imunitar și de a nu-i îmbolnăvi și pe cei din jurul tău.

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *