ALLVIEW A DEBUTAT PE PIAȚA AeRO A BURSEI DE VALORI BUCUREȘTI

Distribuie

Visual Fan, companie românească de tehnologie recunoscută pentru brandul Allview, a debutat astăzi, 26 iulie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București.

  • Compania a derulat un plasament privat de acțiuni noi în aprilie 2021 prin care a atras de la investitorii din piața de capital 15,5 milioane de lei.
  • În 2018, Allview s-a numărat printre cele 15 companii finaliste în proiectul Made in Romania al Bursei de Valori București, companii care au contribuit la creșterea economiei românești.
  • Allview anunță că va continua să folosească mecanismele pieței de capital pentru finanțare și dezvoltare.

 

Visual Fan, companie românească de tehnologie fondată acum aproape 20 de ani în Brașov și care este recunoscută pentru brandul Allview, s-a listat astăzi, 26 iulie, pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Acțiunile companiei se vor tranzacționa sub simbolul bursier ALW. Allview a atras de la investitorii din piața de capital, printr-un plasament privat desfășurat anterior listării, suma de 15,5 milioane de lei. Fondurile vor susține finanțarea activității curente a companiei, pentru accelerarea vânzărilor și intensificării activității de promovare.

„Suntem mândri că avem la cota bursei o nouă companie antreprenorială, care activează într-un domeniu atât de dinamic și competitiv precum e piața IT&C. Creativitatea și munca asiduă pe care echipa Allview o depune de aproape 20 de ani, de la înființare, precum și rezultatele pe care le obține an de an, demonstrează reziliență și viziune. Listarea Allview este un moment important în dezvoltarea companiei și ne bucurăm că ați făcut acest pas. Este o bucurie dublă pentru noi, întrucât Allview a fost una dintre finalistele programului Made in Romania al bursei, ediția din 2018, și ne bucurăm că parteneriatul început acum trei ani s-a materializat astăzi prin sunarea clopoțelului bursei”, a declarat Radu Hanga, Președintele Bursei de Valori București.

 

„Listarea acțiunilor este o încununare a eforturilor întregii echipe Allview și încheierea cu succes a unui proiect început odată cu selectarea între cele 15 companii finaliste ale ediției din 2018 a programului Made in Romania, organizat de Bursa de Valori București. Pe de o parte, trăim un moment de satisfacție la finalizarea acestei etape: am demonstrat că suntem o companie puternică, a cărei capacitate de a performa pe piața dinamică a dispozitivelor electronice a obținut încă o certificare, din partea investitorilor care ni s-au alăturat ca acționari, în urma plasamentului privat. Pe de altă parte, un nou drum ne stă înainte: în 2022, vom aniversa 20 de ani ai brandului Allview într-o nouă ipostază, de companie listată, ceea ce ne motivează să venim cu noi produse inovatoare pe piața IT&C, prin care să răspundem exigențelor tot mai ridicate ale clienților și să obținem rezultate de business prin care să dovedim că suntem un emitent atractiv pe BVB”, a declarat Lucian Peticilă, fondator și director general al Allview.

 

Listarea Allview vine după încheierea unui plasament privat derulat în 23 aprilie prin care compania a atras de la investitorii din piața de capital 15,5 milioane de lei. În cadrul plasamentului au fost vândute către 161 de investitori, dintre care 32 calificați și 129 de retail, un număr de 111.100 acțiuni la un preț de 140 lei/acțiune. Capitalizarea anticipată a companiei se ridică la 155,5 milioane de lei. Plasamentul privat și listarea au fost realizate cu sprijinul TradeVille. Compania anunță că își propune să fie un jucător activ pe piața de capital și să folosească în continuare mecanismele pieței pentru finanțare și dezvoltare.

„Odată cu listarea Allview, vedem cum din ce în ce mai multe branduri consacrate din România care aleg bursa ca modalitate de finanțare, de stimulare a creșterii și de recompensare a performanței angajaților. TradeVille, cel mai activ broker de retail din România, este onorat să fie parte importantă din acest proces. Dorim să mulțumim cu această ocazie investitorilor care girează cu încrederea și capitalul lor acest fenomen benefic pentru întreaga economie și antreprenorilor care au viziunea de a scrie împreună cu noi istorie pe piața de capital din România”, a declarat Ovidiu-George Dumitrescu, CFA, Director General Adjunct, TradeVille.

Allview este o companie cu capital integral românesc, care și-a confirmat statutul de vizionar și pionier atunci când vine vorba de tehnologie, cu un portofoliu de produse diversificat. A fost fondată la Brașov, în 2002, și produce telefoane mobile inteligente, sisteme Smart Home, tablete, laptopuri și alte gadgeturi. A lansat cel mai complex sistem Smart Home din România (2016), AVI – singurul asistent vocal în limba română (2017), a fost printre primele companii din Europa care a încheiat un parteneriat direct cu Google Android TV™ (2019), fiind primul brand din România care a adoptat tehnologia QLED (2020). Allview investește constant în cercetare și dezvoltare și își propune ca, pe termen lung, să creeze un robot inteligent – asistent personal.

Compania a înregistrat în 2020 un profit net de 23,3 milioane de lei, o creștere de aproape 13 ori față de 2019, an încheiat cu un profit de 1,8 milioane de lei. Veniturile companiei în 2020 au crescut de 4 ori față de 2019, de la 93,3 milioane de lei în 2019 la 406,4 milioane de lei în 2020 pe toate linile de business. În perioada 2018 – 2020, portofoliul de clienți al companiei a crescut semnificativ pe toate canalele de vânzare. Pe linia de business recurentă (dispozitive electronice), cel mai important segment de vânzari este reprezentat de retail, acesta având o pondere de 59% din volumul total, în timp ce al doilea segment ca importanță este cel al vânzărilor către operatori, cu 25% din total. Allview livrează produse în peste 10 țări, cele mai importante fiind Polonia, Germania și Țările Baltice. Compania avea 79 de angajați la finalul anului 2020.

Fondatorul Visual Fan S.A., Lucian Peticilă, deține 82,8% din companie. În acționariatul Allview se mai regăsesc Peticilă Manuela cu 4,5% din acțiuni, Cotuna Camelia-Ștefania cu 2,7%, iar restul de aproximativ 10% din acțiuni sunt deținute de persoane fizice și juridice și reprezintă free-float-ul companiei.

Despre Allview

Allview este brandul autohton de electronice numărul 1 din România, ce activează în peste 10 țări europene. Allview crede în puterea inovației și a tehnologiei de a schimba lumea, având misiunea de a îmbunătăți viețile oamenilor prin inovații tehnologice relevante, accesibile tuturor. Prin construirea,  adaptarea rapidă și constantă a unui portofoliu complet de produse, creăm experiențe și oportunități noi pentru clienții de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați: https://www.allview.ro/despre-companie

Pentru a rămâne conectatați la noutățile Allview, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/allview

YouTube: https://www.youtube.com/allviewmobile

Instagram: https://www.instagram.com/allviewmobile/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *